Știre actualizată. FOTO. Un autoturism a intrat într-un copac la ieșirea din Piatra Neamț spre Bacău, o victimă transportată la spital

Actualizare: Potrivit informaţiilor furnizate de IPJ Neamţ, în accidentul produs pe Bdul General Nicolae Dăscălescu,  şoferul de 85 de ani, din Dumbrava Roşie, a pierdut controlul volanului şi ar fi acroşat un stâlp după care a intrat într-un copac.

Şoferul, transportat la spital în urma rănilor suferite, nu consumase alcool.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă.

Știre inițială: Şoferul unui Volskwagen Polo a pierdut controlul volanului, astăzi, 29 noiembrie, în urmă cu puţin timp, iar autoturismul a ieşit de pe şosea şi-a intrat într-un pom. Accidentul a avut loc pe DN 15, la ieşirea din Piatra Neamţ către Bacău, în zona Tranzicom.

La faţa locului se află un echipaj al ISU Neamţ, cu echipaj de paramedici SMURD, o ambulanţă SAJ Neamţ şi un echipaj al poliţiei care efectuează cercetările.

O victimă care a suferit răni în urma impactului a fost preluată de ambulanţă şi transportată la UPU Piatra Neamţ.

Vom reveni cu detalii.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Călătorie la 1900 – Elite la răscruce de veacuri. O nouă manifestare la Castelul Sturdza, la granița cu Neamțul

Simbol al arhitecturii neogotice din Moldova, Castelul Sturdza de...

Soluția ISJ Neamț pentru criza apei din zona Târgu Neamț – două școli vor avea cursuri online

Două unități de învățământ vor avea cursuri online la...

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.

O mașină a ars ca o torță la Vânători-Neamț

Un autoturism a luat foc pe un teren viran...