Actualizare: Unul dintre pasageri, bărbatul în vârstă de 61 de ani, care se afla în stop cardio-respirator la sosirea echipelor de intervenție, a decedat.
Șoferul și femeia de 45 de ani, care au reușit să iasă singuri din mașina avariată, au fost transportați de urgență la spital. Soferul a fost testat cu aparatul etilotest la fața locului, dovedindu-se că acesta era în stare avansată de ebrietate, cu o concentrație de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Din primele cercetări efectuate de polițiștii din Târgu Neamț, a reieșit că bărbatul de 49 de ani, din Petricani, care conducea autoutilitara pe DJ 155 M, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, pe un sector de drum în curbă, părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu un stâlp al rețelei de energie electrică. Furnizorul de utilități Delgaz a oprit energia electrică în zonă, urmând să înlocuiască stâlpul de beton dărâmat.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii, cu exactitate, a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul rutier.
Știre inițială: Astăzi, 29 iunie, seria accidentelor grave a continuat cu cel produs la Țolici (comuna Petricani), la orele amiezii. Un microbuz a intrat într-un stâlp de beton de pe marginea drumului și l-a doborât.
Sunt cel puțin 3 persoane rănite, din primele informații. Echipajele de pompieri și medicale au au intervenit. Polițiștii urmează să stabilească exact cum a ajuns microbuzul în afara acrosabilului.
C.I.