O turmă mare de zimbri în libertate a fost surprinsă, ieri, 20 februarie, în imagini spectaculoase, în Parcul Natural Vânători Neamț, în zona comunei Agapia, în cursul unei acțiuni de monitorizare organizată de Romsilva.
În Neamț, Romsilva administrează trei nuclee de zimbri, la Bucșani Hațeg și Vânători Neamț, cu un efectiv total de peste o sută de exemplare.
„Zimbrul este cel mai mare animal european de pe uscat. Masculul poate ajunge și la 920 de kilograme, iar femelele au o greutate mai mică, între 320 și 640 kg. Masculii sunt solitari, iar femelele de zimbru în libertate trăiesc în turme, alături de pui, până când aceștia ating maturitatea.
A fost reintrodus în România în anul 1958, de către silvicultorii români, prin aducerea, din Polonia, a doi zimbri, numiți Podarec și Polonka, la două secole după dispariția lui din fauna țării. Treptat, s-au format mai multe nuclee de zimbri, unul din acestea fiind cel de la Parcul Natural Vânători Neamț”, se precizează în textul ce însoțește imaginile pe contul de socializare al Romsilva – Parcul Natural Vânători Neamț.
Angela Croitoru
Imagini: Romsilva – Parcul Natural Vânători Neamț