FOTO. Șefa Inspectoratului Școlar Neamț prezentă la festivitățile din trei școli

Startul începerii noului an școlar a fost dat la prima oră a zilei de 5 septembrie la Școala Gimnazială Rediu de Florentina Luca-Moise. Șefa Inspectoratului Școlar Neamț a dorit să deschidă festivitățile într-o școală din mediul rural și a sosit la Rediu, unde părinții, elevii, oamenii școlii și oficiali ai comunității au umplut curtea școlii.

Urările de sănătate și succes adresate au fost însoțite de un mic cadou – un boboc de bujor oferit bobocilor școlii de șefa IȘJ Neamț. „Am vrut să fiu prezentă la ora 8 într-o școală din mediul rural care și-a programat festivitatea devreme, pentru a nu le da orarul peste cap. A fost o deosebită plăcere să particip la festivitatea de la Școala Gimnazială Rediu, copiii au fost încântați când le-am prins în piept bujorul – floarea noastră națională și simbolul patriotismului. Aceste floricele le-am realizat împreună cu colegele mele de la Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Piatra-Neamț și de la Școala Profesională Adjudeni”, ne-a declarat Florentina Luca-Moise.

Școala Gimnazială nr. 2 din Piatra-Neamț (detalii aici ) și Colegiul Național „Gheorghe Asachi” au fost celelalte două unități de învățământ la care inspectorul școlar general a participat la festivități. „Mă bucur că am reușit să particip la festivitățile din cele trei unități de învățământ din județul Neamț, marcate de emoțiile atât de așteptate începutului de an școlar. Am simțit bucurie și la colegiul „Gheorghe Asachi”, școala pe care eu însămi am absolvit-o, unde am găsit o doamnă director prof. Constanța Chelaru surprinsă și bucuroasă la rândul ei de singura vizită a unui oficial din inspectorat în ultimii zece ani”, a adăugat șefa ISJ Neamț.

După prima zi, în care elevii se revăd sau își cunosc noii colegi, își primesc manualele și orarul, urmează un an școlar atipic, început cu mult mai devreme decât generații întregi au fost obișnuite și cu schimbări majore adoptate peste vară.

C.I.

Autor:

Ultima ora

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...