Polițiștii Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț au vizitat săptămâna aceasta școlile din comuna Pipirig, nu pentru o intervenție, ci pentru a le explica elevilor principalele reguli de circulație rutieră pentru a fi în siguranță.
Activitățile educative au avut ca scop „informarea și conștientizarea elevilor cu privire la regulile de circulație și siguranța rutieră.
În cadrul acestor întâlniri, copiii au învățat despre importanța respectării semnelor de circulație, regulile de traversare a străzii și comportamentul adecvat în trafic, fie că sunt pietoni, bicicliști sau pasageri.
Prin exemple practice și materiale educative, polițiștii au explicat pe înțelesul celor mici cum să evite pericolele din trafic și să adopte o conduită preventivă”, precizează IPJ Neamț.
A.C.