Pe final de septembrie, pe Ceahlău, la altitudini de peste 1700 de metri ninge în această dimineață. După cum se poate vedea din imaginile surprinse de camera web live din zona Cabanei Dochia – singura funcțională de pe masiv în această dimineață, zăpada deja s-a depus într-un strat de 1-2 cm.
Meteorologii agenției naționale au emis în această dimineață, 30 septembrie, o avertizare cod galben de ninsori pentru intervalul 30 septembrie, ora 10:00 – 1 octombrie, ora 10:00.
“În Carpații Orientali și Meridionali, la altitudini în general de peste 1700 m, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar vântul va avea intensificări, cu viteze de 70…90 km/h”, precizează avertizarea ANM.
A.C.