O tânără femeie, în vârstă de 34 de ani și copiii acesteia, o fetiță de 4 ani și un băiețel de 7 ani, au fost grav răniți, în urma unei coliziuni puternice a autoturismului în care se aflau cu un autobuz.
Accidentul a avut loc astăzi, 17 septembrie, pe Drumul Național 2, într-o intersecție din comuna Pătrăuți, județul Suceava. Polițiștii au constatat, după primele informații, că vinovată de accident ar fi chiar mama micuților, care nu ar fi acordat prioritate, la venirea de pe drumul județean, autobuzului care circula pe DN 2.
„Din primele verificări efectuate de către polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava s-a constatat că o femeie de 34 de ani din localitatea Pătrăuți a condus autoturismul pe DJ 208V, iar la intersecția cu DN2 a inițiat un viraj la stânga pentru a pătrunde pe DN2, moment în care nu ar fi acordat prioritate unui autobuz condus de către un bărbat de 55 ani din orașul Siret, care circula pe direcția Suceava către Dărmănești.
În urma impactului între cele două vehicule a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătoarei auto de 34 ani, precum și vătămarea corporală a doi minori aflați în mașina acesteia în calitate de pasageri, respectiv un băiat de 7 ani și o fetiță de 4 ani.
Șoferul autobuzului, bărbatul de 55 ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, fiindu-i recoltate și probe biologice de sânge. Conducătoarea auto de 34 ani nu a putut fi testată cu aparatul etilotest din cauza leziunilor suferite, însă la unitatea medicală i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a precizat comisar șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.
Accidentul face obiectul unui dosar penal de vătămare corporală din culpă.
A.C.