FOTO: Israelian mort, mașină intrată sub TIR

Actualizare: Polițiștii rutieri care au făcut cercetările la locul accidentului, n-au putut stabili precis de ce șoferul a intrat pe contrasens, pe o porțiune de drum în linie dreaptă. „În jurul orei 6 polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui accident pe DN 2. Din primele cercetări, a reieșit că un cetățean israelian, de 60 de ani, conducea un autoturism, iar în afara localității Tupilați ar fi pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat, de 45 de ani, din Suceava. A intervenit echipajul medical, care după efectuarea manevrelor de resuscitare, a declarat decesul cetățeanului israelian. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț. Polițiștii nu exclud ca șoferul să fi adormit la volan ori să i se fi făcut rău. Dar nici varianta unei defecțiuni tehnice la mașină nu este exclusă. La ora 10 circulația a fost reluată alternativ, pe un fir.

Actualizare: Șoferul, un bărbat de 60 de ani, israelian, a fost găsit mort de pompierii de descarcerare. Bărbatul a intrat frontal în camionul încărcat cu biscuiți. Polițiștii urmează să stabilească în ce împrejurări s-a produs accidentul.

Traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri ale drumului Roman – Fălticeni, pe DN 2, la Tupilați.

*** Știre inițială***

O persoană a rămas încarcerată în autoturismul care a intrat sub un TIR. Accidentul s-a produs în această dimineață, 29 septembrie, lînga Hanu Ancuței. La locul accidentului acționează pompierii de descarcerare și ambulanțe. Vom reveni. (C.I.)

Autor:

Ultima ora

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.