O nouă rundă de săpături pe șantierul arheologic ”Pe Cetățuie”, din Siliștea, comuna Români, se încheie sâmbătă, 15 iulie. Au lucrat aici, în echipă, 18 arheologi, studenți, masteranzi, doctoranzi de la muzeele din Piatra Neamț și Bacău și Facultatea de Istorie din Iași. Cercetările sistematice au debutat în vara anului 2000, în urma unei semnalări făcute de studenta Raluca Nedelcu, de la Facultatea de Istorie din lași.

prof. Neculai BolohanEste o poveste îmbinată între ceea ce înseamnă istorie locală, istorie orală și cercetări arheologice de ultimă oră. Am încercat să continuăm cercetările pe care le-am început în anul 2000. Aici este vorba despre o așezare din epoca bronzului. Locul apare menționat în documente. În perioada medievală, Ștefan Tomșa, un domnitor al Moldovei menționează acest loc sub numele de Horodiște: Satul Siliștea de sub Horodiștea care înseamnă loc fortificat”, explică prof. Neculai Bolohan, coordonatorul grupului.

În zonă nu este apă deloc ceea ce îngreunează mult munca arheologilor: ”Am încărcat spinarea noastră cu apă și am venit în sat, am făcut lanț chinezesc pentru a aduce apă aici sus. Ne-am dat seama cât de greu este să fi trăit, și atunci, și acum, în acest loc. A venit aici și un fost student de-al meu, care locuiește în Danemarca și și-a petrecut concediu la «Pe Cetățuie». Am mai avut o colegă de la Iași, care lucrează la o multinațională, și la fel a făcut și ea”.

S-a lucrat zilnic de la 6,30 până la 9 seara, cu o pauză de masă și odihnă la prânz. ”Toată această săpătură este susținută prin bunăvoința tuturor celor prezenți care au contribuit financiar. Ne-au mai ajutat Clubul Off Road Corp Piatra Neamţ, condus de Robert Țuțuianu, Vasile Pop Silaghi de la Ferma de la Văleni și firma EDR Costișa. Tot ce am găsit este din epoca bronzului. Într-o verificare am găsit și 7 fragmente ceramice care aparțin sec. II-IV. Aș spune că, deocamdată, acestea reprezintă un rezultat al hazardului. Vom extinde cercetările”, a precizat Neculai Bolohan.

Pe 8 iulie, grupul a descoperit un obiect de port foarte prețios, numit inel de cosiță sau inel de buclă: ”Primul element care ne-a spus că aici ne aflăm cândva în sec. al IX-lea înaintea erei comune este reprezentat de câteva obiecte de port. E vorba despre niște inele de cosițe, inele de buclă. Nu sunt produse locale, sunt produse undeva pe teritoriul actual al Slovaciei. Vorbim de conexiuni la lungă distanță într-o vreme în care cu greu ne putem închipui așa ceva. Este realizat dintr-un singur fir din bronz. Bronzul presupune existența unui aliaj din cupru și staniu. Cupru există peste tot în Europa, însă staniu există în foarte puține locuri. Gândiți-vă cât ar fi costat un asemenea obiect la vremea epocii bronzului! Ce ar fi putut oferi cei de aici? Zona este plină cu surse de sare, numite slatină, și, probabil, sarea ar fi fost un produs de schimb. Asemenea obiecte există, deocamdată, numai în Moldova. Până acum, aceste obiecte mai erau menționate doar la Răcăciuni, în Bacău, două, însă acestea erau găsite întâmplător. Noi le-am descoperit în context arheologic”, a mai menționat prof. Bolohan. (Ana MOISE)

GALERIE FOTO:

 

Articolul precedentEchipa de handbal CSM Roman are noutăți
Articolul următorFOTO Se rup copacii la Roman
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.