FOTO: Incendiu la un gater. Mai multe utilaje distruse

FOTO: Incendiu la un gater. Mai multe utilaje distruseActualizare: Incendiul a fost unul de proporții și până au fost văzute flăcările, a ars mocnit și s-a extins la toată hala, de circa 250 metri pătrați. Au ars două gatere și două benzi transportoare, vreo 3 metri cubi de bușteni și un metru cub de cherestea, potrivit evaluării pagubelor făcută de pompieri la finalul misiunii. „Incendiul a fost provocat cel mai probabil de scânteile provenite de la un aparat de sudură folosit fără respectarea normelor de prevenire și stingere a incendiilor. La momentul intervenției pompierilor, în hala gaterului nu mai era nici o persoană. A existat pericolul ca incendiul să se propage la o altă hală din imediata apropiere”, a declarat slt. Irina Popa, ofițerul de presă al ISU Neamț. Pompierii au stins incendiul pe la ora 23.30, după vreo două ore de când a fost anunțat.

****Știre inițială****

În această seară, 15 iulie, cu câteva minute înainte de ora 22, a fost anunțat un incendiu izbucnit la hala unui gater din satul Magazia, comuna Crăcăoani, potrivit ISU Neamț. Au fost trimiși să intervină pompierii de la Detașamentul din Târgu Neamț și un echipaj medical. Deocamdată nu se știe dacă sunt victime. Vom reveni. (C.I.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...