Foto. Incendiu la Ghindăoani. Proprietarul a suferit un atac de panică

Flăcări au apărut din toate părțile în gospodăria unui localnic din comuna Ghindăoani, aseară, 19 ianuarie, în jurul orei 21,30.

Vecinii au dat alarma și pompierii Detașamentului Târgu Neamț și voluntarii din comună au ajuns la fața locului. Casa ardea, însă, în întregime și focul ajunsese și la o magazie de alături, atunci când au ajuns forțele de intervenție.

Când și-a văzut munca de-o viață distrusă de foc, proprietarul casei, un bărbat în vârstă de 62 de ani, a suferit un atac de panică. Paramedicii SMURD i-au acordat primul ajutor, dar pentru că bărbatul părea să aibă probleme de sănătate destul de grave, a fost transportat la Centrul de Primiri Urgențe Târgu Neamț.

Pompierii au ajuns la concluzia că aragazul aprins, lăsat nesupravegheat a fost cauza ce a generat incendiul în urma căruia bărbatul a rămas fără casă.

Angela Croitoru

Foto: ISU Neamț

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Rar se poate vedea așa ceva! Cu bicicleta în masivul ce străjuie Neamțul, pe scările ce duc la Vârful Toaca

„Ce minuni mai fac munțomanii noștri? Cu bicicleta pe...

Siegfried Mureșan, propus pentru funcția de premier. A acceptat desemnarea pe Facebook

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat joi, 17 septembrie,...

Nicușor Dan în căutarea noului guvern

  Declarațiile liderilor politici după consultări Președintele Nicușor Dan are joi,...

Fonduri acordate de Consiliul Județean Neamț. Asociațiile care au obținut finanțări nerambursabile

Reprezentanții unor organizații neguvernamentale au semnat, la sediul Consiliului...

Trenurile Iași–Brașov, afectate de lucrări: transbordare auto pe ruta prin Ghimeș

Călătorii care folosesc trenurile dintre Moldova și Transilvania trebuie...

ANAF anunță Operațiunea FOCUS – amplă acțiune de verificare fiscală a caselor de schimb valutar

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Antifraudă, anunță...