FOTO. Incendiu devastator într-o gospodărie din Țibucani. Proprietarii au suferit atacuri de panică

Zi cu adevărat de foc pentru pompierii din Târgu-Neamț, ieri, 5 iunie, când au fost nevoiți să intervină la două incendii puternice. Primul dintre acestea a izbucnit, în jurul orei 13:10, la o casă în comuna Țibucani, iar cel de-al doilea la casa părintelui Nicău Proclu din Mitocu Bălan (detalii aici).

Dată fiind intensitatea și întinderea incendiului, la Țibucani, pentru stingerea focului au intervenit cu forțe și mijloace de intervenție atât Serviciul de Voluntari Țibucani, cu o autospecială de stingere și un buldoexcavator, cât și Detașamentul de pompieri Târgu Neamț  cu 3 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, dar și SVSU Păstrăveni  cu un echipaj cu o autospecială de stingere.

Când au ajuns pompierii incendiul se manifesta la acoperișul casei, la un hambar în care era depozitat fân și la o magazie, din aceeași gospodărie, existând pericolul extinderii flăcărilor la alte două case învecinate.

“Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului. A ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 200 mp, anexele gospodărești cu suprafața de 150 mp și opt tone de fân.

Trei persoane, două femei și un bărbat, au suferit atacuri de panică. Persoanele au fost asistate de echipajul SMURD, dar au refuzat transportul la spital. Focul deschis în spații deschise a fost cauza probabilă de producere a incendiului”, precizează căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Pentru stingerea în totalitate a incendiului, pompierii și voluntarii au acționat mai bine de 4 ore.

Angela Croitoru

FOTO: ISU Neamț

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Cât costă rovinieta de la 1 octombrie

De astăzi, joi – 1 octombrie 2026, tariful pentru rovinietă se modifică, șoferii de autoturisme vor plăti rovinieta în funcție de durată și de norma de poluare a vehiculului. Noua grilă introduce tarife distincte pentru tipuri de mașini diferite: mașinile electrice, Euro VI, Euro V-IV și Euro III-0. Tarifarea nouă se face după o directivă europeană, pe principiul „poluatorul plătește”.

Suceava. Exercițiul CROSSFLOOD FSX a intrat în faza operațională

Exercițiul internațional de protecție civilă „CROSSFLOOD FSX”, desfășurat în...