FOTO: Încă o victimă a focului în Iaşi, la Voineşti

În această dimineaţă, 30 decembrie, pompierii ieşeni veniţi să stingă un incendiu la o locuinţă din satul Voineşti, l-au găsit pe proprietar carbonizat. Cel mai probabil, bărbatul, în vârstă de 96 de ani, a murit în somn, intoxicat cu fum.

FOTO: Încă o victimă a focului în Iaşi, la Voineşti

La sosirea celor două echipaje de pompieri cu autospeciale de intervenţie şi stingere şi un Echipaj de Prima Ajutor de la Detaşamentul 1 Iaşi, ardeau generalizat acoperişul casei şi mobilierul din încăperi.

FOTO: Încă o victimă a focului în Iaşi, la Voineşti

Este cea de-a doua victimă a focului din ultimele 24 de ore din judeţul Iaşi, aseară, la Mogoşeşti, o femeie de 60 de ani a sfârşit la fel de tragic.

Dacă la Mogoşeşti cauza incendiului a fost aprinderea unor materiale combustibile aflate prea aproape de sobă, acum jarul căzut a fost cauza probabilă a incendiului.

Angela Croitoru

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...