O femeie în vârstă de 78 de ani a fost rănită, după ce a avut parte de o experiență neplăcută în timp ce se află la cules de ciuperci în pădurea Balaur. Incidentul a avut loc duminică 27 octombrie 2024, în jurul orei 10:00, când pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Gârcina pentru a salva o persoană căzută într-o râpă.

WhatsApp Image 2024 10 28 at 14.01.30

La fața locului s-au deplasat două echipaje de pompieri, împreună cu o autospecială complexă pentru intervenții și o ambulanță SMURD.

„Ajunși la locul indicat pompierii au constatat că o femeie a căzut într-o rapă, de la o distanță de aproximativ 10 m față de drum. Cu ajutorul tărgii lopată pompierii au acționat pentru transportul victimei până la ambulanța SMURD”, a declarat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț.WhatsApp Image 2024 10 28 at 14.01.34

După evaluarea medicală efectuată de echipajul SMURD, victima a fost diagnosticată cu politraumatisme la nivelul membrelor inferioare și a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din Piatra-Neamț pentru îngrijiri suplimentare.

Denisa POPA

Foto: ISU Neamț

Articolul precedentVideo-Foto. Ceremonia de învestire a noului primar și consiliu local din Bălțătești
Articolul următorCurtea de Apel Bacău a decis: Carmen Nastasă a pierdut postul de consilier județean
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.