Un grav accident s-a petrecut în localitatea Crucea, unde un autoturism a ieșit în afara părții carosabile și s-a răsturnat într-o râpă abruptă, oprindu-se pe malul râului Bistrița. Incidentul a avut loc la data de 1 martie, în jurul orei 10:56.
Potrivit informațiilor transmise de ISU Suceava, în mașină se aflau două persoane, un bărbat și o femeie. Bărbatul a reușit să iasă singur din autoturism, în timp ce femeia, semiconștientă și rănită, a rămas blocată în interior. Ambii au suferit multiple traumatisme în urma accidentului.
Întâmplător, trei pompieri militari de la Detașamentul Vatra Dornei se aflau în zonă și au auzit prin stația radio despre accident. Aceștia au localizat rapid mașina, aflată într-o zonă împădurită, greu vizibilă de pe șosea, și au coborât râpa abruptă, cu o diferență de nivel de peste 10 metri față de carosabil.
„Salvatorii au creat accesul către victima blocată în mașină și au stabilizat-o, până când la fața locului a ajuns primul echipaj medical.
La scurt timp, a ajuns și modulul SMURD, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD. Echipajul paramedical l-a preluat pe bărbatul implicat în accident, i-a acordat primul ajutor, după care l-au transportat la spital”, conform comunicatului.
Femeia a fost, de asemenea, stabilizată și transportată de echipajul SAJ la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava.
ISU Suceava a transmis felicitări tuturor echipajelor: „în special celor trei colegi (Locotenent-colonel Marian Ruscan,plutonierul adjutant – șef Nicu Juravle și maistrul militar Silviu Suciu), datorită cărora misiunea a fost simplificată, iar cele două victime au primit în cel mai scurt timp ajutorul medical necesar”.
Denisa POPA
Foto: ISU Suceava