VIDEO. FOTO. Două persoane au fost rănite într-un accident la Oglinzi

Actualizare: Imagini spectaculoase arată modul în care s-a produs accidentul.

Actualizare: „În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea bărbatului în vârstă de 31 de ani și a unei tinere, în vârstă de 29 de ani, din județul Botoșani, pasager în al doilea autoturism.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, precizează IPJ Neamț.

Actualizare: „În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau patru persoane.

Până la sosirea forțelor de intervenție toate persoanele s-au autoevacuat. Două persoane (un bărbat și o femeie ) în vârstă de 28 de ani au necesitat îngrijiri medicale. Acestea au primit îngrijiri medicale de la echipajele SAJ, după care au fost transportate la CPU al Spitalului Orășenesc Târgu-Neamț”, precizează un comunicat al ISU Neamț.

Știre inițială: Un accident a avut loc marți, 18 februarie, în localitatea Oglinzi, la intersecția cu satul Răucești, din cauza neacordării de prioritate. În coliziune au fost implicate două autoturisme, iar impactul a dus la rănirea a două persoane.

La fața locului au intervenit echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean, care au preluat victimele și le-au transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Se demarează o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.

Vom reveni cu detalii când acestea vor fi disponibile.

Denisa POPA

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...