Trei percheziţii imobiliare efectuate de polițiștii Serviciului de Arme Explozivi și Substanțe Periculoase din Inspectoratul de Poliție Județean Neamț au dus la o captură impresionantă, finalizată cu un dosar  penal pentru mai multe infracţiuni.

Percheziţiile au fost efectuate sâmbătă, 25 noiembrie, la domiciliul a trei bărbaţi din Pipirig.

“În urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate o armă letală de vânătoare, 22 de cartușe de vânătoare, aproximativ 42 kg carne susceptibilă a fi de vânat, 2 trofee din specia cervide, o lanternă prevăzută cu un dispozitiv magnetic de prins pe armă, o lunetă și un articol pirotehnic, categoria F4”, precizează inspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Cercetările continuă într-un dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor -care potrivit Codului Penal se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani – și braconaj cinegetic, pentru care suspecţii riscă închisoare de la 3 la 7 ani sau amendă de la 5.000 la 25.000 de lei.

Angela Croitoru

FOTO: IPJ Neamț

Articolul precedentProfesorii avertizează că ar putea face o nouă grevă dacă nu cresc salariile de la 1 ianuarie 2024
Articolul următorL4 Se mai dispută meciuri doar în Seria Vest
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.