FOTO De aproape 24 de ore, pompierii cară apă cu rucsacul ca să stingă o păşune!

Un incendiu de vegetaţie, care s-a extins pe o suprafaţă de două hectare, le dă bătăi de cap, de aproape 24 de ore pompierilor militari. Focul a fost anunţat ieri, 30 aprilie, puţin după ora 15:00 şi n-a fost stins nici astăzi, 1 mai, până la ora 12:00.

Iniţial au acţionat un echipaj de pompieri de la Detaşamentul Piatra Neamţ, voluntarii de la Primăria Bicazu Ardelean şi 40 de localnici. Peste noapte, păşunea din Toşorog a rămas în supraveghearea unui echipaj de pompieri militari şi a doi voluntari, iar de dimineaţă, operaţiunile de stingere au fost continuate în aceeaşi formulă. Zona este greu accesibilă şi autospecialele nu pot ajunge la locul intervenţiei.

„Am găsit un pârâiaş şi cărăm apă cu rucsacul de incendiu, care are 15 litri”, a declarat lt. Andrei Grancea, comandantul Detaşamentului de pompieri Piatra-Neamţ. „Incendiul a fost localizat încă de ieri, însă sunt foarte multe cioate care mai fumegă şi dacă bate vântul se reaprind. Este, de asemenea, arboret, la care n-a dat încă frunza şi putem vedea pe unde mai sunt focare. Am acţionat şi cu drujbele şi cu topoarele, unde a fost nevoie să mai tăiem. Sper să reuşim să lichidăm incendiul în scurt timp. Sunt două terenuri proprietate privată şi problema este numărul mare de cioate. Cauza incendiului n-a fost stabilită încă”. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...