Elevii de la „Elena Cuza” vrăjiți de frumusețea artei Cucuteni

Elevii de la Școala Gimnazială „Elena Cuza” din Piatra Neamț au dedicat o zi din Săptămâna Altfel pentru o vizită la Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni.

Însoțiți de profesoara Doina Bârleanu, elevii dornici să cunoască detalii despre cultura și civilizația Cucuteni, din ale cărei vestigii muzeul deține cea mai importantă colecție de artă din țară, au participat la o activitate înscrisă în proiectul educațional „Cucuteni-artă și civilizație preistorică” derulat de Muzeul de Artă Piatra Neamț.

Copiii talentați au fost atrași, îndeosebi, de rafinamentul formelor ceramicii expuse în muzeu, pe care le-au reprodus. În cursul vizitei, elevii au aflat de la muzeograful Daniela Amariei informații inedite despre caracteristicile acestor piese, despre unicitatea culturii cucuteniene și importanța artefactelor descoperite în zona Neamțului, dar nu numai.

Proiectul educațional „Cucuteni Art”, inițiat de Complexul Muzeal Judeţean Neamț, se desfășoară în parteneriat cu Școala Gimnazială „Nicu Albu”, Școala Gimnazială nr. 5, Școala Gimnazială nr. 2, Colegiul Național „Petru Rareș” și cu sprijinul Inspectoratului Școlar Judeţean Neamț. (C.I.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora