Angajații Inspectoratului de Poliție Județean Neamț se vor muta în cel mai scurt timp în sediul de pe strada Eroilor din municipiul reședință de judet, după ce s-au încheiat lucrările de reabilitare și modernizare. În următoarele zile va avea loc recepția, iar apoi va fi mutarea efectivă. Acesta este cel mai ușor pas, pentru că din spațiul de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu”, unde polițiștii au stat aproximativ doi ani, se vor aduce doar documentele și echipamentele IT.
Mai multe imagini cu noul sediu puteți vedea aici.
Este foarte probabil ca activitatea în noul spațiu să fie reluată cu începere de la 1 noiembrie. Conducerea IPJ Neamț va anunța oficial când nemțenii se pot prezenta la locația din strada Eroilor, pentru că acolo vor fi și Biroul pentru Protecția Animalelor, Poliția Școlară și Serviciul Cazier Judiciar. Acestea din urmă funcționează în acest moment la mall Forum Center din Piatra Neamț.
Investiția în sediul IPJ Neamț, ce a inclus nu doar reabilitare, inclusiv termică, ci și renovare, a fost de aproximativ 6 milioane de euro. Timp de doi ani au fost modernizate toate birourile, sala de ședințe, popota, sala de sport, dar și arestul sau garajul. A fost schimbat totul, de la tâmplărie la mobilier. De menționat este faptul că vechiul mobilier, cel folosit acum în locația de la Colegiul „Cartianu”, va fi distribuit către posturile de poliție care au nevoie de dotări de acest fel. Reamintim că Poliția Neamț s-a mutat la Colegiul Cartianu în urmă cu aproximativ doi ani, în iunie 2021 (amănunte aici).
G.S., Foto: Bogdan CĂLIAN