FOTO. Acoperişul unui bloc din Piatra Neamț a fost smuls de vânt. Asociaţia de proprietari va fi amendată

Vântul puternic din zorii zilei (18 decembrie, ora 6:30) a smuls acoperişul unui bloc de pe strada Negoiului, în cartierul Dărmăneşti din Piatra-Neamţ. Acesta a ajuns în curtea unei case de alături peste un autoturism, potrivit informaţiilor furnizate de Irina Ştefănescu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale.

FOTO. Acoperişul unui bloc din Piatra Neamț a fost smuls de vânt. Asociaţia de proprietari va fi amendată

O echipă a instituţiei a supravegheat zona. „Poliţiştii locali, prezenţi la faţa locului, au fluidizat traficul şi au asigurat sprijin reprezentanţilor ISU Neamţ care au întreprins măsuri specifice de degajare a zonei de resturile de lemn şi tablă. De asemenea, la faţa locului s-au deplasat şi poliţişti locali din cadrul Compartimentului Disciplina în Construcţii care au sancţionat contravenţional asociaţia de proprietari pentru încălcarea Legii nr. 50/1991, având în vedere faptul că respectivul acoperiş a fost edificat fără autorizaţie de construire, în cursul anului precedent”, a precizat Irina Ştefănescu.FOTO. Acoperişul unui bloc din Piatra Neamț a fost smuls de vânt. Asociaţia de proprietari va fi amendată

Arhitectul şef al oraşului urmează să stabilească valoarea acestei amenzi, care poate fi între 1.000 şi 100.000 de lei, în baza constatărilor poliţiştilor locali.FOTO. Acoperişul unui bloc din Piatra Neamț a fost smuls de vânt. Asociaţia de proprietari va fi amendată

Angela Croitoru

FOTO: Poliția Locală Piatra Neamț

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...