FOTO. Accident grav la Răucești

Un eveniment rutier soldat cu rănirea a două persoane a avut loc marți, 19 septembrie, în localitatea Răucești. Apelul pentru ajutor a fost înregistrat în dispecerat în jurul orei 12:30, iar la locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul Târgu Neamț, SVSU Răucești și SAJ Târgu Neamț.

FOTO. Accident grav la Răucești

În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau doar conducătorii auto. Se pare că unul dintre șoferi a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a intrat pe contrasens și s-a izbit frontal de mașina ce venea din sens invers.

„O femeie de 37 de ani și un bărbat de 59 de ani au avut nevoie de îngrijiri medicale, aceștia fiind preluați de echipajele SMURD și SAJ și transportați la CPU Târgu Neamț”, anunță ISU Neamț.

Urmează ca polițiștii să stabilească cu exactitate cauzele și condițiile care au dus la producerea accidentului. FOTO ISU Neamț

(G.S.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...

    Video-Foto. Vaslui. Coliziune între un autobuz cu navetiști și un tractor. Doi răniți au ajuns la urgență cu capul spart

    Un autobuz care circula pe ruta Dodești-Bârlad, în care se aflau nouă navetiști,...

    VIDEO. Incendiu în muntele Ceahlău

    Actualizare: ISU Neamț transmite în jurul orei 18.30 că incendiul din masivul Ceahlău...

    Foto. Un TIR cu trailer a luat foc în mers, la Botești-Neamț

    Un camion, care transporta pe trailer un buldoexcavator, a luat foc în timp...