FOTO. Accident cu trei victime din care una încarcerată

Astăzi, în jurul orei 14,00, pe Drumul European 58 în comuna Popricani, județul Iași, două autoturisme s-au ciocnit puternic, probabil pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de iarnă.

În urma impactului puternic un șofer și doi pasageri au suferit multiple traumatisme, iar pasagerul din dreapta dintr-una dintre mașini a rămas blocat între fiarele mașinii.

Pompierii ieșeni au intervenit cu echipamentul pentru descarcerare reușind să-l elibereze.

Răniții au primit ajutor calificat la locul accidentului de la medicii celor trei ambulanțe SAJ Iași ajunse la fața locului și au fost transportate la spital.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora