Fostul primar de Pipirig, eliberat din penitenciar

Gheorghe Popa, fostul primar de Pipirig, condamnat la 3 ani de închisoare în februarie 2017, a fost eliberat din penitenciar. Cunoscuții săi spun că este acasă de pe 23 ianuarie 2018, dar Poliția Neamț n-a primit până acum niciun fel de comunicare oficială despre eliberarea lui. Gheorghe Popa a executat aproape un an din pedeapsă și, după cum zic prietenii săi, a învățat limba germană în închisoare.

Gheorghe Popa, care a condus comuna Pipirig timp de 8 ani, a fost condamnat pentru niște lucrări la drumuri, făcute cu încălcarea legislației.  El a fost judecat împreună cu Marcel Prună, care i-a urmat la primărie, și cu Radu Viorel Ursache, primarul de Bălțătești, pentru abuz în serviciu.

Judecătoria Tîrgu Neamţ i-a achitat pe toți, însă Curtea de Apel Bacău a pronunțat pedepse cu executare pentru doi dintre inculpați și pedeapsa de 2 ani cu suspendare pentru Marcel Prună. Și iată că Gheorghe Popa deja a scăpat.

Spre comparație, fostul primar de Girov, Vasile Olaru, condamnat și el la 2 ani cu executare tot într-un dosar de abuz în serviciu, se află după gratii din aprilie 2017 și, deși lumea vorbea că va fi liberat condiționat, încă nu a scăpat de închisoare. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

Cursa Copiilor la Piatra Neamț. Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României

Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va fi,...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...