filip azoitei foto facebookAchitat de Judecătoria Bicaz într-un dosar în care a fost acuzat de fals material în înscrisuri oficiale, Filip Azoiţei (59 de ani), fostul primar de Grinţieş, a fost arestat, în această seară (19 februarie). Odată cu el, au primit mandate şi ceilalţi doi inculpaţi din dosar, Fulop Lukacs şi Constantin Pustiu, care iniţial scăpaseră şi ei ieftin, primul cu doi ani cu suspendare, iar al doilea cu achitare. Curtea de Apel Bacău a apreciat, însă, că achitările au fost greşite, a desfiinţat sentinţa iniţială, a rejudecat cauza şi a decis: „Condamnă pe inculpatul Pustiu Constantin la pedeapsa închisorii de 1 an, pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale. În baza art.288, alin.1 c.pen. anterior, cu aplicarea art.5, alin.1 c.pen., condamnă pe inculpatul Azoiţei Filip la pedeapsa închisorii de 1 an, pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale. În baza art.291 c.pen. anterior, cu aplicarea art.5, alin.1 c.pen., condamnă pe inculpatul Lukacs Fulop la pedeapsa închisorii de 1 an, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals. În baza art.33, lit.a c.pen. anterior şi art.34, alin.1, lit.b c.pen. anterior, contopeşte pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente, urmând ca inculpatul Lukacs Fulop să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv cea de 2 ani închisoare, fără adăugarea vreunui spor. Reduce daunele materiale la care a fost obligat inculpatul Lukacs Fulop de la 13.805,62 lei la 10.371, 46 lei. În baza art.25, alin.3 c.pr.pen., dispune desfiinţarea în totalitate a înscrisului aflat la fila 31 dup, intitulat proces-verbal de punere în posesie nr.1264/10.04.2008. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În baza art.275, alin.3 c.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă”.

Încă de acum 10 ani, Filip Azoiţei, secretarul Iosif Creţu, topograful Constantin Pustiu şi cunoscutul pădurar Gelu Ciucanu au fost cercetaţi în mai multe dosare penale referitoare la modul în care s-au făcut retrocedările de păduri din Grinţieş. Cei care au ştiut că au obţinut terenuri cu vegetaţie forestieră pe nedrept (cum a fost cazul lui Fulop Luckacs) s-au grăbit să taie copacii buni şi drepţi şi să-i ducă în gater. Despăgubirile pe care le-a stabilit Curtea de Apel Bacău sunt pentru Ocolul Silvic Ceahlău.

Fie împreună, fie pe rând, cei patru oameni importanţi în Grinţieş au activat în comisia locală de fond funciar şi au putut „învârti” actele de proprietate. Ani de-a rândul sătenii i-au acuzat că dădeau parcelele cele mai bune protejaţilor lor, iar cei care „nu înţelegeau” erau puşi în posesie în luminişuri, unde cre;teau urzici şi plante medicinale, dar nu copaci.

Cristina MIRCEA

 

 

Articolul precedentPuștoaica dispărută de la școală – găsită după 2 zile
Articolul următorNoi cursuri de învăţare a limbilor engleză şi germană, la Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu”
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

  1. Pacat caci se scot la mezat doar pestisorii mici , un fel de tapi ispasitori !
    De Retrocedarile frauduloase si defrisarile masive a fost nevoie de unda verde de la Prefectura Neamt si ITRSV Suceava , nu au facut ei singuri de capul lor !!!!
    Intrati pe siteul Prefecturii Neamt de pe Internet la capitolul Tetrocedari si aplicarea Legii nr 18 \ 1991 si veti ramine socati cind veti constata ca nu exista nici o informatie !
    Prefectura Neamt la acest capitol functioneaza de ani buni in afara Legii nr 554\ 2001 pe care nu a implementat-o , tinind sub diferite pretexte la secret numele cetatenilor carora li sa reconstituit dreptul la propietate si a caror Dosare au fost validate de catre Comisia Judeteana.
    Aplicarea Legii 18\1991 sa realizat cu bani publici , iar noi cetatenii trebuie sa avem dreptul sa cunoastem cum si pentru cine sa aplicat aceasta Lege.
    Prefectura Neamt ne-a incalcat drepturile si refuza publicarea pe siteul Prefecturii a acestor informatii , care pina acum sint TABU
    Sa furat propietatile oamenilor vulnerabili si batrini care habar nu au , si se tergiverseaza emiterea Titlurilor de propietate pentru ca habarnistii jefuiti sa treaca in lumea celor drepti !

Comentariile sunt închise.