0:00

Procurorul Emilian Eva de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, este anchetat de DNA pentru comerţ cu tablouri, unele autentice, altele false, valoare picturilor tranzacţionate fiind, conform unor surse judiciare, de 300.000 de euro. Magistratul este suspect că, în perioada noiembrie 2014 – iunie 2015, ar fi tranzacționat peste 200 de picturi, direct sau prin intermediul unor case de licitaţii şi site-uri de profil.

Fost procuror DNA, acuzat de comerţ cu tablouri false, ZCH NEWS - sursa ta de informații„Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Secția de combatere a corupției efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție și în legătură cu protejarea patrimoniului cultural național mobil, comise în perioada 2011 — 2015. În cursul zilei de 25 iunie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 10 locații situate în municipiul Iași, dintre care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice”, se arată în comunicatul DNA.

În ziua de 25 iunie s-au făcut percheziţii atât la biroul procurorului, cât şi la locuinţa lui, iar magistratul şi alte persoane – printre care şi managerul Spitalului de neurochirurgie, vor fi duse la audieri la sediul central al DNA.

În anul 2008, pe vremea când era procuror DNA, Emilian Eva l-a trimis în judecată pe Dan Voiculescu. Şase ani mai târziu, însă, magistratul a fost sancţionat de CSM pentru modul în care a instrumentat un dosar în care au fost cercetaţi nişte cunoscuţi interlopi din Iaşi.

 

Articolul precedentBacalaureat: 13 candidați au primit „dispensă” de la Ministerul Educației
Articolul următorUn escroc de 71 de ani se dădea “director”
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.