0:00

Fostul prefect cere daune de un miliard, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiDupă aproape un an şi jumătate de la accidentul rutier petrecut la Feleşti, pe 14 ianuarie 2014, George Lazăr, fostul prefect de Neamţ a obţinut soluţia la care se aştepta din primul moment. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău l-a declarat nevinovat de producerea accidentului şi a constatat că întreaga culpă a aparţinut lui Vasile Marian, care a făcut o depăşire imprudentă şi şi-a pierdut viaţa în urma impactului.

„În condiţiile date, când lucrurile au fost clare de la început, eu consider că nu mai era cazul să se dispună efectuarea unei expertize, care a lungit foarte mult termenul, dar poate e mai bine că s-a întâmplat aşa, ca să se mai închidă nişte guri”, ne-a declarat avocatul George Lazăr. „Dacă nu aş fi fost prefect atunci şi dacă persoana care a decedat n-ar fi fost ruda cuiva cu funcţie politică cred că nu s-ar mai fi făcut expertiza. Faptul că partea adversă nu a contestat-o înseamnă că s-a pus punct acestui subiect. Rămân în discuţie daunele pe care le-am cerut asigurătorului”.

Pentru cele 35-40 de zile de îngrijiri medicale, recuperare, drumuri la spital, tratament şi cheltuieli colaterale (inclusiv costumul nou şi scump care a fost tăiat bucăţi de medicii care i-au acordat primul ajutor), George Lazăr a pretins despăgubiri de un miliard de lei vechi. Suma include şi daunele morale, pe care le poate negocia direct cu firma de asigurări.

Odată cu încheierea anchetei penale, autoturismul VW Toauareg pe care îl conducea fostul prefect când a avut accidentul, poate fi reperat şi folosit, în sfârşit, de proprietarul de drept.
Cristina MIRCEA

Articolul precedent5.000 de lei premiu la Colegiul ”Calistrat Hogaș”
Articolul următorPNL: ADEVĂRUL despre Blaga și Gorghiu la Neamț
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.