Fost director la Urban – trafic de influenţă

lei noi

  • Lăcrămioara Apetroaie a cerut 2.500 de euro pentru o repartiţie de casă şi 1.000 de euro pentru un loc de muncă la una din firmele Primăriei Piatra Neamţ

Lăcrămioara Apetroaie, fost director economic la Urban SA în 2010, a fost trimisă în judecată pentru trafic de influenţă, într-un dosar în care este acuzată că ar fi făcut rost de 3.500 de euro de la două persoane. Într-un caz, ea a pretins că are „trecere” pe lângă funcţionarii responsabili cu repartiţia de locuinţe şi a primit banii de la o persoană, pe care a asigurat-o că îi va rezolva problema. Se întâmpla în februarie 2010, dar în ciuda faptului că a plătit cât i s-a cerut, omul respectiv nu a beneficiat de locuinţă şi nici nu a primit banii înapoi. În luna următoare, altcineva a fost păcălit că i se va găsi un loc de muncă la una din firmele primăriei, iar „preţul corect” a fost stabilit de astă dată la 1.000 de euro. Nici în acest caz lucrurile nu s-au concretizat decât în reclamaţiile făcute la poliţie.

Tot ieri a fost înregistrată trimiterea în judecată a lui Marin Lăcătuşu, un bărbat din Dolhasca, Suceava, care a încercat să cumpere bunăvoinţa şefului de post din Vânători, Neamţ, care l-a prins în trafic cu asigurarea în neregulă. În cazul lui e vorba despre dare de mită, că aşa e în viaţă unul se roagă să dea şpagă, altul se roagă să primească. Ambele dosare au fost înregistrate pe rolul Tribunalului Neamţ. (C. MIRCEA)

Autor:

Ultima ora

Nicușor Dan în căutarea noului guvern

  Declarațiile liderilor politici după consultări Președintele Nicușor Dan are joi,...

Fonduri acordate de Consiliul Județean Neamț. Asociațiile care au obținut finanțări nerambursabile

Reprezentanții unor organizații neguvernamentale au semnat, la sediul Consiliului...

Trenurile Iași–Brașov, afectate de lucrări: transbordare auto pe ruta prin Ghimeș

Călătorii care folosesc trenurile dintre Moldova și Transilvania trebuie...

ANAF anunță Operațiunea FOCUS – amplă acțiune de verificare fiscală a caselor de schimb valutar

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Antifraudă, anunță...

Închisoare cu executare pentru un accident soldat cu decesul a doi tineri

Magistrații din cadrul Curții de Apel Bacău au soluționat...