0:00

Florentin Pera rămâne tehnicianul HCM Roman, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Conducerea clubului HCM Roman a răspuns zvonurilor care susțineau că scaunul antrenorului Florentin Pera se clatină, după înfrângerile suferite în partidele cu Corona Brașov și CSM Craiova. Nu s-a pus niciodată problema schimbării antrenorului, ci a schimbării atitudinii jucătoarelor. După ce au scăpat printre degete șansa unui meci ce se putea termina la egalitate, la Brașov contra echipei Corona, pretendentă la titlu, romașcancele s-au întrecut în greșeli în partida din etapa precedentă, contra CSM-ului din Craiova. Atitudinea a fost una delăsătoare, care a nemulțumit conducerea clubului romașcan, fapt ce a generat intervenția energică a primarului Laurențiu Leoreanu, președintele de onoare al formației nemțene.

”Încă nu mi-a trecut supărarea de la meciul cu Craiova. Aştept jocul de sâmbătă cu nerăbdare. În viaţa oricărei echipe există şi câte un eşec, dar acesta nu trebuie să se transforme într-o regulă. Nu m-a deranjat neapărat înfrângerea, ci atitudinea. Trebuie să ai constant sentimentul că lupta trebuie dusă până la capăt. Dacă a fost o întâmplare, să nu se generalizeze. Este de dorit şi necesar să putem aborda meciul din etapa viitoare din picioare, nu din genunchi”, a declarat Laurențiu Leoreanu, înaintea jocului de azi, cu Universitatea Jolidon Cluj. Partida se va juca de la ora 14.00 în Sala Sporturilor din Roman și face parte din cadrul primei etape a returului Ligii Naționale Feminine la handbal.

Victorie obligatorie pentru romașcance

Partida contra clujencelor este una în care nu se poate vorbi decât de victorie. Romașcancele sunt condamnate, practic, la victorie, din cauza poziției delicate din clasament: locul 5, cu 19 puncte, cu unul mai mult decât Zalăul lui Gheorghe Tadici, însă pe locul 7 este CSM București, cu 16 puncte, echipă ce joacă derby-ul rundei, acasă, cu Dunărea Brăila (locul 3 – 22 puncte). Pe locul 8 a prins viață CSM Craiova, grație victoriei de la Roman, care se poate apropia de grupa valorică 1-6 în cazul unei victorii în deplasare cu HC Zalău. Pericolul de a pierde contactul cu locurile 1-6, în urma a două insuccese consecutive, l-a determinat pe tehnicianul Florentin Pera să îmbunătățească jocul din apărare al romașcancelor.

“Nu mă aşteptam la înfrângere în meciul cu SCM Craiova. Mă aşteptam la o replică foarte bună a echipei din Dolj, mai ales că făcuse două meciuri foarte bune anterior, cu HCM Baia Mare şi cu CSM Bucureşti. În aceste condiţii, estimam că va fi o partidă de luptă, aprig disputată, dar cu noi în postura de învingători. Elevele colegei mele Carmen Amariei au venit foarte motivate să ia puncte. Au ca obiectiv calificarea în turneul play-off şi o eventuală înfrângere le-ar fi diminuat mult şansele de a-şi atinge scopul. Pe de altă parte, pot spune că nu au câştigat ele, ci că noi ne-am bătut. Când ratezi de 11 ori singur cu portarul şi mai faci şi cadouri prin pase neglijente, este greu să ieşi învingător. A fost cel mai slab meci al nostru de când a început campionatul. 20 de atacuri irosite. Am dat posibilitatea Craiovei să ia avantaj. Apoi, din dorinţa de a egala, au venit şi greşeli uşoare. Apărarea n-a mai mers, lipsa determinării a costat. Echipa Romanului a aratat altfel, până la acel meci. Acum, trebuie să trecem cât mai repede peste acest moment şi să răsplătim publicul care a avut şi are încredere în noi şi ne susţine. Să mai spun că va fi greu? Clujul a învins echipa din Bucureşti, în deplasare, etapa trecută. Ne trebuie mai multă ambiţie, îmbunătăţirea jocului în faza de apărare. Să revenim şi la nivelul porţii. Tereza Tamaș, accidentată, nu a fost la capacitate maximă în meciul trecut. Ne-a ajutat cât a putut. A făcut tratament şi tragem nădejde că la meciul cu Universitatea Cluj va fi sută la sută aptă. Trebuie să eliminăm pasele neglijente, să avem mai multă atenţie în atac, mobilitatea mai mare în apărare şi translaţie pentru a închide cât mai bine culoarele. Totuşi, suntem în obiectiv, prin clasarea pe locul 5 la finalul turului. Mulţi abia au aşteptat să arunce cu noroi. Toţi suntem supăraţi, iar eu foarte tare. Avem nevoie de linişte şi stabilitate”, a specificat Florentin Pera.

Florentin Pera rămâne tehnicianul HCM Roman, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Setea de revanșă

În tur, HCM Roman a debutat foarte bine în noul campionat al Ligii Naţionale feminine de handbal, odată cu superba victorie obţinută miercuri, 4 septembrie 2013: 26-25 (11-13) în deplasare, cu Universitatea Jolidon Cluj. Acum, clujencele vor să-și ia revanșa la Roman, după ce în etapa trecută au câțtigat în deplasare contra echipei CSM București, cu scorul de 32-29 (14-14). A fost meciul căpitanului Ani Senocico, autoare a 10 goluri în capitală, cea care a dat startul revenirii clujencelor în prim-planul Ligii Naționale.

Cristi SOROCEANU

1 Baia Mare                    11         10         0        1        310-249             30

2 Braşov                          11         9           1        1        324-273             28

3 Brăila                            11         7           1        3        255-236             22

4 Cluj                               11         7           0        4        324-309             21

5 Roman                         11         6           1        4        255-236             19

6 Zalău                            11         6           0        5        254-244             18

7 Bucureşti                      11         5           1        5        284-282             16

8 Craiova*                       11         5           1        5        255-263             15

9 Deva                             11         2           3        6        275-270             9

10 Constanţa                  11         2           1        8        246-287             7

11 Ploieşti                       11         1           1        9        255-327             4

12 Vâlcea                        11         0           2        9        242-303             2

*SCM Craiova a fost penalizată cu un punct după meciul cu HC Zalău pentru folosirea unei sportive fără drept de joc

Articolul precedentExistă o crâșmă care… nu există
Articolul următorPoliţia Locală Piatra Neamţ vrea armament şi muniţie