0:00

Mircea Dan Leoreanu, fiul cel mic al primarului Laurențiu Leoreanu, este unul dintre cei 100 de angajați la noua fabrică de airbaguri ce se construiește la Roman – TRW Automotive. Acesta a obținut funcția de angajat în departamentul Logistică al fabricii în urma unui concurs, spune primarul Laurențiu Leoreanu.

Atuul tânărului de doar 22 de ani a fost acela că, din timp și sfătuit de tatăl său, a învățat un program folosit de companiile multinaționale pe logistică, o nișă pe care puțini absolvenți de studii economice au știut să o speculeze.
„S-a angajat la TRW fiul cel mic. A lucrat în logistică la Mittal Steel și Agrana în SAAP (cel mai complex program pentru soluții tehniologice și business), a făcut instruire și a învățat programul. TRW încă mai caută specialiști pe acest software. Mai sunt doi aduși din alte orașe. Pe el lu-crează în general companiile multinaționale. Am avut inspirația, știind că nu sunt persoane pregătite în acest sistem, să-i recomand să se prefecționeze în acest domeniu. A fost un post la concurs pe care numai el a candidat”, a explicat tatăl.
Primarul spune că scopul său nu este de a-l face șef pe Mircea, ci așteaptă de la acesta să capete experiență și să urce pe propriile forțe și cunoștințe în ierarhia companiei.
„Nu poate fi director pe logistică. Este un simplu angajat. Poate în 5-7 ani va fi, dar acum este tânăr și nimeni nu-l pune șef peste alții. Și nici eu nu aș vrea. În viață e corect să crești etapă de etapă. Eu am fost profesor, apoi am devenit șef comisie metodică, apoi director adjunct, director general, apoi consilier local, apoi primar”, explică Laurenţiu Leoreanu.
În ceea ce privește salariul, edilul spune că mult mai bine o duce fiul cel mare, Alex, angajat în domeniul militar.
„Fiul cel mic are salariu bun pentru un debutant. Are un salariu mai bun decât dacă ar lucra în Primărie sau la școală. Dacă un profesor are 7,5 milioane și un doctor 8,4 milioane de lei ca debutant, el are cu ceva mai mult. Nu are copii… Iar când o să aibă, mă voi ocupa eu de ei. Nu poți veni cu pretenții salariale. Băiatul cel mare (n.r. – Alex), în sistemul în care lucrează, are un salariu mai bun decât al soției (n.r. – profesor), care are 23 de ani vechime. Dar vorbim de un sistem militarizat”, a mărturisit edilul. Primarul Romanului spune că a încercat să fie corect cu familia sa în raport cu ceilalți cetățeni și nu a dorit să-i favorizeze pe băieții săi prea mult, ci doar le-a oferit cel mult informații bune pentru viitor: „Nu l-am adus la Primărie, ca să nu iasă discuții că l-am angajat într-o instituție publică”.
Conform declarației de interese depusă de primar în 2012, acesta a făcut public faptul că firma administrată de fiul său – Mircea Dan Leoreanu – Danway Consu-lting SRL – a obținut, în 2012, prin licitație de contracte o finanțare de 177.860 lei un credit pentru stimularea dezvoltării microintre-prinderilor, contribuția proprie fiind de 34.860 lei.

Claudia MATEI

Articolul precedentDecizie pe tema uniformei la CNRV
Articolul următorDinamo – Municipal 3-0