Firma „agreată” de primar nu a fost pe placul procurorilor anticorupţie

dna suceava 01Firma agreată de un primar din judeţul Suceava nu a fost pe placul procurorilor anticorupţie.

Ca urmare, aceştia au dispus trimiterea în judecată, în libertate, a fostului primar al comunei Frumosu.

Maftei Tiron este acuzat de „folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene”.

În rechizitoriul DNA se precizează că Maftei Tiron, în perioada 16 aprilie 2009 – 26 noiembrie 2010, în calitate de primar al comunei Frumosu și de manager al proiectului „Creșterea capacității de intervenție a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din comuna Frumosu, județul Suceava”, finanțat din fondurile Uniunii Europene, „a depus cu rea-credință, la Oficiul de plăți și contractare PHARE, documente oficiale falsificate prin alterarea conținutului ori prin contrafacerea semnăturilor și documente cu conținut inexact”.

Finanţarea era necesară pentru achiziţionarea unei autospeciale de pompieri, a două motopompe portabile, echipamente și 10 costume de pompieri. Până aici, toate bune!

Numai că, afirmă procurorii DNA, „scopul acestui demers infracțional a fost atribuirea contractului aferent proiectului de achiziționare a autoutilitarei respective și a echipamentelor aferente, către o firmă «agreată» de primarul comunei Frumosu”.

Ca urmare a acestei „conduite infracționale”, Maftei Tiron a obținut fonduri nerambursabile în valoare totală de 88.167,465 euro, sumă cu care Ministerul Fondurilor Europene s-a constituit parte civilă în cauză.

S-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului penal asupra mai multor imobile ce aparțin lui Maftei Tiron. Dosarul a fost trimis, spre judecare, Tribunalului Suceava. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Botoșani. Casă distrusă de foc de la un scurtcircuit – proprietarul a fost salvat de un adolescent

Proprietarul unei locuințe din localitatea Cristinești, din județul Botoșani,...