Secretarul de stat în Ministerul Mediului, Radu Bogdan Bălănişcu, a condus astăzi, 21 aprilie, o şedinţă informativă având ca temă Campania Naţională de împăduriri 2022-2026 la sediul Palatului Administrativ din Piatra-Neamţ. Din prezidiul şedinţei au făcut parte prefectul Adrian Vasile Niţă şi preşedintele CJ Neamţ, Ion Asaftei, iar în sală au fost prezenţi primari şi viceprimari, proprietari de terenuri forestiere, reprezentanţi ai societăţii civile. Bogdan Bălănişcu a arătat că în Neamţ se simte ca acasă.

Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ion Asaftei, a vorbit despre faptul că, la începutul secolului XX, în România existau 19 milioane ha de pădure din care a rămas acum doar o treime, ca urmare a devastărilor la care au fost supuşi munţii şi pădurile. La rândul său, secretarul de stat Bălănişcu, a punctat faptul că media europeană a pădurilor este de 39% din suprafaţa totală, iar ţara noastră se situează sub aceasta, la un nivel de doar 28%, din acest punct de vedere judeţul Neamţ situându-se la un nivel bun cu 44% suprafaţă împădurită.

prefectura impaduriri 02 resize„La nivel naţional sunt alocate, prin Planul Naţional de Redresare şi Reziliere, 803 milioane de euro pentru împădurirea a 56.700 ha de pădure şi 315 ha de pădure urbană până la finalul anului 2026. Această campanie de împăduriri se face separat de programul Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva. Cea mai mare parte din sumă, 730 de milioane de euro este destinată investiţiilor în noi suprafeţe de păduri, inclusiv pădurile urbane, pentru care urmează să fie lansat Ghidul de finanţare”, a declarat Bogdan Bălănişcu.

prefectura impaduriri 01 resizeBeneficiari eligibili sunt deţinătorii publici de păduri prin autorităţile judeţene şi locale (municipii, oraşe, comune, alte structuri juridice publice) şi, pe de altă parte, persoanele fizice şi toate structurile juridice şi asociative care deţin terenuri forestire private sau terenuri degradate. Singura condiţie este ca, pentru terenurile care urmează să fie împădurite, beneficiarii să aibă dreptul de folosinţă pentru 20 de ani, indiferent de forma sub care are acest drept: închiriat, concesionat, comodat sau arendă. Întregul proces pentru obţinerea finanţării este digitalizat şi se va face pe platforma dedicată. (Angela Croitoru)

Articolul precedentTârgu Neamț. Închisoare pe viață pentru bărbatul care și-a ucis fiica de 5 ani
Articolul următorJudecătorii italieni au respins cererea de extrădare a lui Ionel Arsene
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.