Consiliul Judeţean Neamţ a anunţat finalizarea proiectului „Dezvoltarea managementului pentru Parcul Naţional Ceahlău“. La conferinţa organizată special pentru acest eveniment, preşedintele CJ Neamţ, Constantin Iacoban, a felicitat echipa de implementare, având în vedere faptul că prin proiect se urmăreşte asigurarea unui management eficient al Parcului Naţional Ceahlău, în vederea conservării biodiversităţii, a habitatelor naturale, a speciilor de floră şi faună sălbatică existente în aria naturală protejată.

„Tot timpul trebuie să ne gândim la cum putem aduce plus valoare muntelui Ceahlău, pe lângă aerul curat, ascensiune, frumuseţea peisajelor şi educaţie ecologică. Trebuie pus în valoare acest munte atât de cântat. E important şi să reuşim să legăm muntele de lac şi poate se va întâmpla asta! Sigur, mai sunt lucruri de făcut pe munte, dar vom continua să ne implicăm împreună cu administraţiile locale pentru reuşită“, a declarat preşedintele Constantin Iacoban.

Răzvan Socea, managerul proiectului, a precizat că a lucrat într-o echipă de şase specialişti, fără de care nu ar fi putut anunţa finalizarea acestui proiect.

„În cadrul proiectului, îndeplinirea principalelor obiective specifice s-a concretizat prin eficientizarea managementului Parcului Naţional Ceahlău, prin revizuirea planului de management, orientarea spre protecţia speciilor şi habitatelor. Au fost finalizate studiile ştiinţifice de inventariere şi cartografiere, iar planul de management a fost revizuit şi ulterior aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor, la începutul acestei luni. Alt obiectiv a constat în asigurarea infrastructurii de vizitare – informare a Parcului Naţional Ceahlău, prin construirea a trei puncte de informare, la Poiana Largului, Neagra şi Bicazu Ardelean şi a unui centru de vizitare la Izvoru Muntelui. Au fost realizate şi difuzate materiale informative privind aria naturală protejată în zonele limitrofe parcului şi a fost întărită capacitatea instituţională a administraţiei ariei, prin participarea la activităţi de instruire în domeniul managementului ariilor naturale protejate“, a declarat Răzvan Socea.

Olimpia Iuliana Adam, director executiv în cadrul Direcţiei Proiecte şi Programe de Dezvoltare Judeţeană, a precizat că legislativul judeţean are în plan continuarea unor astfel de proiecte, în colaborare cu administraţiile locale. (CJ NEAMŢ)

Articolul precedentNemţean prins “zburând” cu maşina cu 204 km/h!
Articolul următorPriorități guvernamentale: Transilvania – 3 miliarde lei pentru autostrăzi și căi ferate, Moldova – 0 lei!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

  1. Pe hartie suna bine . Doar pe hartie.
    In realitate exploatari forestiere agresive, turism necontrolat si multa nepasare din partea administratiei.

Comentariile sunt închise.