biblioteca kirileanu varaFiliala „Vasile Conta” a Bibliotecii Judeţene „G. T. Kirileanu”, situată în Mărăţei, va fi închisă până la începutul lunii septembrie, aici derulându-se o acţiune amplă de igienizare şi reparaţii a spaţiului de expunere a cărţilor.

Astfel, prin operaţiunile de igienizare, reparare şi înlocuire a mobilierului, ambianţa Filialei din Mărăţei, împreună cu întreaga gamă de servicii oferite (împrumut de carte la domiciliu, studiu în spaţiile special amenejate, lectura publicaţiilor periodice, acces gratuit la Internet, precum şi activităţile de animaţie culturală), sunt în măsură să facă din acest loc o adevărată oază a bucuriei minţii şi sufletului pentru locuitorii acestui cartier.

Adrian Alui Gheorghe, directorul bibliotecii: „Din 1994, de când a fost deschisă filiala din Mărăţei, aceasta nu a beneficiat de nici o acţiune de igienizare şi de curăţenie generală, deşi au fost câteva inundaţii în imobil care au afectat serios pereţii şi mobilierul. Disconfortul pe care îl creăm cititorilor din Mărăţei în cele aproximativ două săptămâni cât va fi închisă biblioteca de cartier, va fi compensat de condiţiile civilizate pe care le vom oferi ulterior. Dincolo de faptul că vom înlocui şi vom reordona o parte din corpurile de mobilier, vom crea spaţii distincte pentru manifestări culturale, lansări de carte, expoziţii.” (ZCH NEWS)

Articolul precedentComunicat presă GAL CEAHLĂU – comuna Ceahlău
Articolul următorŞoferi cărora nu le-ajunge drumul!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.