Un accident grav a avut loc ieri dimineaţă, 18 mai, în satul Cuci din comuna Bozieni. O fetiţă de 7 ani, din localitate, a fost lovită de un autoturism în timp ce traversa drumul judeţean din sat.
„Din primele cercetări efectuate a reieșit că, în timp ce o femeie, de 42 de ani, din Roman, conducea un autoturism pe Drumul Județean 159 D, în localitatea Cuci, a surprins și accidentat o minoră, în vârstă de 7 ani, din Bozieni, care s-ar fi angajat în traversarea străzii în mod neregulamentar”, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agent Georgiana Puşcaşu.
Fetiţa a suferit politraumatisme foarte grave, fiind preluată în comă profundă de către un echipaj de paramedici cu ambulanţa SMURD Terapie Intensivă Mobilă şi transportată de urgenţă la Centrul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal Roman. Medicii urgentişti de aici au evaluat starea fetiţei şi au considerat că este mult prea gravă solicitând transferul către o unitate clinică de urgenţă din Iaşi.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii rutieri i-au deschis femeii din Roman dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar ancheta urmează să stabilească circumstanţele exacte în care a avut loc accidentul.
Angela Croitoru