FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE FOLCLOR CEAHLĂUL 2015: Ansamblul folcloric FLORICICĂ DE LA MUNTE

Floricica-de-la-munteVineri, 31 iulie, va debuta a XVIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor „CEAHLĂUL”. La ora 17,00, la Consiliul Judeţean va avea loc prezentarea oficială a oaspeţilor. De la ora 18,00 este programată parada portului popular – pe traseul T.T. – Casa de Cultură – Muzeul de Istorie – Hotel „Ceahlău” – T.T., urmând ca de la ora 19,00, la Piaţa Turnului, să înceapă spectacolul folcloric. Vă propunem să faceţi cunoştinţă cu oaspeţii ediţiei de anul acesta.

Fondat în 1971, în Piatra-Neamţ, Ansamblul activează sub egida Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, instituţie finanţată de Consiliul Judeţean Neamţ. Ansamblul „Floricică de la munte” cuprinde o formaţie de dansuri tradiţionale, o orchestră de folclor, dar şi o formaţie de obiceiuri de iarnă care aduce pe scenă cele mai frumoase jocuri de măşti specifice zonei Neamţ (căiuţi, capra, ursul, mascaţii etc.).

„Floricică de la munte”, prin tot ceea ce reprezintă, conservă în cel mai înalt grad formele tradiţionale ale folclorului românesc. Repertoriul actual cuprinde cântece şi jocuri populare din cele mai importante regiuni etnofolclorice româneşti. De-a lungul timpului, Ansamblul a fost prezent pe scena unor prestigioase festivaluri din ţară, dar şi din străinătate, în Franţa, Italia (Sicilia şi Sardinia), Polonia, Grecia, Egipt, Bulgaria, Ungaria, Serbia, Muntenegru, Austria, Finlanda, Belgia sau Olanda.

Încă de la fondare, formaţia a câştigat importante premii naţionale la festivalurile de folclor din Iaşi, Constanţa, Bistriţa, Cluj-Napoca, Bacău, Suceava, Harghita, precum şi distincţii internaţionale la festivalurile de la Cracovia şi Zakopane (Polonia), Lovec şi Zavet (Bulgaria), Kikinda (Serbia), Champtoce şi Reims (Franţa), Quartu Santa Elena Sardegna (Italia), Katerini (Grecia) sau Adapazari (Turcia).

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...