FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE FOLCLOR CEAHLĂUL 2015: ANSAMBLUL ACADEMIC DE FOLCLOR AL STUDENŢILOR DIN MARIBOR (SLOVENIA)

slovenia studentiÎntre 31 iulie şi 5 august, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ va organiza cea de a XVIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor „Ceahlăul”.
Vă propunem să faceţi cunoştinţă cu oaspeţii ediţiei de anul acesta.

Ansamblul Academic de Folclor al Studenţilor din Maribor, cel de-al doilea oraş ca mărime din Slovenia după Ljubljana, are aproape o sută de membri, tineri dansatori, solişti şi instrumentişti. Gruparea artistică reprezintă una dintre cele mai mari şi valoroase formaţii folclorice din Slovenia. Ansamblul a fost înfiinţat în 1964, ca rezultat al preocupărilor culturale ale studenţilor din Maribor. Astăzi, susţine spectacole de dans şi muzică, atât în ţară, cât şi în străinătate, purtând bogata moştenire culturală a Sloveniei în jurul lumii, în Europa, cele două Americi, Asia şi Australia.

Spectacolele Ansamblului din Maribor, care înseamnă o combinaţie de programe artistice valoroase, ce cuprind treizeci de dansuri diferite din toate regiunile slovene, au fost aplaudate şi apreciate nu numai de publicul european, ci şi de cel din Israel, S.U.A., Canada, Macau, Australia, Mexic, Venezuela, Peru, Rusia, Japonia şi Insulele Cook.

Ansamblul Academic de Folclor al Studenţilor din Maribor a primit numeroase premii pentru prestaţiile de înaltă ţinută. Printre acestea, se numără Placheta de Aur a Asociaţiei Organizatorice Culturale din Maribor şi Placheta de Aur „Marlot” pentru Artă Populară.

Grupul este implicat în organizarea unuia dintre cele mai bune festivaluri internaţionale C.I.O.F.F. (Consiliul Internaţional al Organizatorilor de Festivaluri Folclorice) ale Europei, „Folkart” din Maribor.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Două accidente de circulație în zona Bicaz

Două accidente de circulație soldate cu persoane rănite au...

Știre actualizată. Misiune de salvare a unei persoane care a căzut în albia râului Moldova

Actualizare: „În jurul orei 09:50 prin apel la 112...

Neamț. Descoperire macabră la Dolhești

Descoperire macabră în localitatea Dolhești, după ce pe 20...

Neamț. Sprijin aero pentru salvarea unui copil de un an

O aeronavă SMURD va ateriza în cel mai scurt...

Două accidente de circulație în zona Bicaz

Două accidente de circulație soldate cu persoane rănite au...

Neamț. Descoperire macabră la Dolhești

Descoperire macabră în localitatea Dolhești, după ce pe 20...

Neamț. Sprijin aero pentru salvarea unui copil de un an

O aeronavă SMURD va ateriza în cel mai scurt...

Neamț. Verificări ITM în rândul transportatorilor

Funcționarii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamț au...