Între 1 şi 7 august Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ organizează  a XVII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor „CEAHLĂUL”. În ediţia de astăzi, prezentările pe scurt ale artiştilor din Suceava şi Spania.

rapsodia bucovinei

RAPSODIA BUCOVINEI (Suceava)

Ansamblul artistic ”Rapsodia Bucovinei”, alături de Grupul vocal – instrumental „Schwartz-Band”,  reprezintă cele mai importante coordonate ale activităţii Asociaţiei Culturale „Friederich Schwartz” din Suceava. Asociaţia a fost înfiinţată de naistul şi dirijorul Ovidiu Şvarţ, în memoria părinţilor săi, Friederich şi Ortansa Schwartz, care şi-au dedicat viaţa dansului popular. Formaţia de dansuri populare a Ansamblului „Rapsodia Bucovinei” este îndrumată de coregraful Liviu Condurache, discipol al maestrului Friederich Schwartz. Deşi în programele sale include dansuri din mai multe zone ale ţării, repertoriul formaţiei se bazează pe folclorul zonei de nord a Moldovei. Orchestra „Rapsodia Bucovinei”, condusă de cel mai premiat naist al anilor ’80 în România, Ovidiu Şvarţ, se diferenţiază de alte orchestre prin sunet şi orchestraţii. Are un repertoriu vast, care cuprinde melodii din toate zonele ţării. Soliştii colaboratori permanenţi ai orchestrei sunt Laura Haidău, Lucian Motovelet, Gabriela Teişan, Doina şi Ciprian Petroaie. De-a lungul timpului, Orchestra „Rapsodia Bucovinei” a acompaniat interpreţi cunoscuţi ai folclorului românesc, precum Anton Achiţei, Nicolae Furdui-Iancu, Daniela Condurache, Margareta Clipa sau Dinu Iancu-Sălăjanu.

Ansamblul este invitat constant la importante manifestări culturale din ţară, dar a numărat şi participări importante în străinătate, la spectacole dedicate comunităţii româneşti din Portugalia sau la Festivalul de tradiţii româneşti în mişcare 2013 de la Londra.

fuengirola

FUENGIROLA (Spania)

Grupul municipal de dansuri din Fuengirola a fost înfiinţat în 1962 de actualul director, María Trinidad León Quintero. În prima decadă de la înfiinţare, grupul a fost invitat să participe la evenimentele culturale din provincia Málaga. În 1973 a reprezentat Spania pentru prima dată într-un eveniment internaţional. De atunci, formaţia a fost mereu invitată să participe la festivaluri, evenimente dedicate folclorului şi programe TV de pe întreg mapamondul. Misiunea formaţiei este aceea de a păstra şi de a transmite mai departe folclorul tradiţional specific oraşului natal, Fuengirola, precum şi pe cel al zonelor învecinate. Spectacolele formaţiei se construiesc pe varietatea, graţia, culoarea, bogăţia şi trăirea folclorului tradiţional andaluz, performanţa scenică fiind, în aceeaşi măsură, autentică şi originală. Repertoriul grupului include dansuri clasice spaniole, dansurile Verdiale (numite astfel după o specie de măslin) – dansuri tradiţionale ale provinciei de origine a grupului, dansuri marine (dansuri tradiţionale din oraşele de coastă), flamenco tradiţional şi flamenco “hondo”, cunoscut şi ca flamenco “pur”. Grupul municipal de dansuri din Fuengirola a reprezentat Spania la evenimente internaţionale organizate în Franţa, Italia, Olanda, Marea Britanie, Israel, Belgia, Canada, SUA, Turcia, Portugalia, Mexic, Polonia, Serbia, Ungaria, Rusia, Portugalia, Cehia, Slovacia, Germania, Maroc sau Austria. (Z.C.H.)

Articolul precedentSOS Școala Humulești
Articolul următorBianca Perie s-a impus la Balcaniada de atletism