0:00

FESTIVALUL DE TEATRU PIATRA NEAMȚ PLEDEZ PENTRU TINE(RI) – ediția a XXVII-a  PROGRAMUL PE LARG, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiTeatrul Tineretului anunţă că, în perioada 11-22 octombrie 2015, se va desfășura cea de-a XXVII-a ediţie a Festivalului de Teatru Piatra Neamţ, PLEDEZ PENTRU TINE(RI).

„Continuăm frumoasa tradiție a festivalului, de a realiza o radiografie a fenomenului teatral contemporan, în ceea ce priveşte tendinţele generate de tinerii creatori, aducând în atenția publicului spectacole de marcă ale peisajului național, realizate cu şi de către tineri artişti. PLEDEZ PENTRU TINE(RI) este un festival construit sub formă de concurs, care se adresează tinerilor creatori de teatru – actori, regizori, scenografi – cu vârste de maxim 35 de ani, atât din sectorul independent, cât și de stat.

După o absență de aproape 4 ani, PLEDEZ PENTRU TINE(RI) își reia locul în peisajul național al festivalurilor de teatru, revenirea lui fiind salutată cu entuziasm de către tinerii creatori. Au fost înscrise 80 de spectacole (produse în perioada ianuarie 2014 – iunie 2015) în vederea selecției și a prezentării în festival. Dintre acestea, criticul de teatru Oltița Cîntec, selecționerul PLEDEZ PENTRU TINE(RI), a ales 16 spectacole care vor face parte din secțiunea concurs a festivalului”, se menţionează în comunicatul de presă al Teatrului Tineretului.

Juriul acestei ediții este format din: Maria Zărnescu (preşedinte) – teatrolog, critic de teatru, prof. asoc. dr. UNATC București, Alina Herescu – scenograf și Szabó K. István – regizor de teatru şi va acorda următoarele premii: PREMIUL PENTRU CEL MAI BUN SPECTACOL, PREMIUL PENTRU CEA MAI BUNĂ REGIE, PREMIUL PENTRU CEA MAI BUNĂ SCENOGRAFIE, PREMIUL PENTRU CEL MAI BUN ACTOR, PREMIUL PENTRU CEA MAI BUNĂ ACTRIŢĂ.

Festivalul de Teatru Piatra Neamț se va desfășura pe parcursul a 12 zile, perioadă în care iubitorii de teatru vor putea viziona 26 spectacole (16 spectacole selectate în concurs și 10 spectacole invitate în afara concursului) și vor putea participa la trei lansări de carte și un concert. Piatra Neamț va redeveni cadrul propice al întâlnirilor speciale: cu teatrul, muzica, dansul, cartea.

PROGRAMUL FESTIVALULUI

Duminică, 11 octombrie 2015

Ora 18.00, Sala Mare

FESTIVITATEA DE DESCHIDERE

CARAMITRU-MĂLĂELE, CÂTE-N LUNĂ ȘI ÎN STELE

Cu: Ion Caramitru, Horațiu Mălăele și violoncelistul Adrian Naidin

Spectacol independent

Ora 21.00, Sala Mare

ActOrchestra (teatru muzical care nu e musical)

regia Horia Suru

În distribuție: Florin Călbăjos, Petre Ancuța, Emilian Mârnea

Teatrul Național „I.L. Caragiale“ București –în cadrul Programului 9G la TNB

Luni, 12 octombrie 2015

Ora 16.00, Sala Mare, publicul pe scenă

AI MEI ERAU SUPER

scenariu colectiv bazat pe întâmplări reale ale actorilor din distribuţie, regia Cristian Ban

În distribuție: Alina Danciu, Carmen Vlaga, Roxana Sabău, Ştefan Statnic, Robert Pavicsits

Teatrul Clasic ,,Ioan Slavici“ Arad

Ora 21.00, Sala Mare    

N(AUM)

texte Gellu Naum, regia Mariana Cămărășan
În distribuție: Oana Pellea și Cristina Casian

Fundația „goOng”

Marți, 13 octombrie 2015

Ora 17.00, Sala Mare, publicul pe scenă

UCIDEREA RITUALICĂ A LUI GORGE MASTROMAS

de Dennis Kelly, regia Bobi Pricop

În distribuție: Richard Balint, Ioana Dragoș Gajdo, Alin Stanciu, Mihaela Gherdan, Pavel Sîrghi,

Eugen Neag, Sorin Ionescu

Teatrul „Regina Maria“ Oradea

Ora 21.00, Sala Studio

PORTRETE I – CEAINĂRIA CU PORTRETE

de Tudor Sicomaş, regia Tudor Sicomaş

În distribuție: Lavinia Alexandru, Sebastian Ghiţă, Antonio-Tadeus Mincă, Viorela Diac, Tudor Sicomaş

Impro’Velocity, București

Miercuri, 14 octombrie 2015

Ora 11.00, Sala Mare

MANDRAGORA CIRCUS

spectacol de circ

Cu: Juan Cruz Bracamonte și Mariana Silva

Mandragora Circo, Argentina     

Ora 16.00, Sala Rotondă

LANSARE DE CARTE

Adrian Alui Gheorghe, LAIKA

Ora 17.00, Sala Mare

FACTORUL UMAN

de Thierry Janssen, regia Alexandru Mâzgăreanu

În distribuție: Ana Ciontea, Dan Rădulescu, Ioana Mărcoiu

Teatrul de Comedie București

Ora 22.00, Sala Mare

FREAK SHOW

de Florin Piersic Jr.

one-man-show cu Florin Piersic Jr.

Spectacol independent

Joi, 15 octombrie 2015

Ora 16.00, Sala Mare

ÎNDOIALA

de John Patrick Shanley, regia Eugen Gyemant

În distribuție: Emilian Oprea, Liliana Ghiţă, Corina Moise, Ramona Gîngă

Teatrul „Maria Filotti“ Brăila

Ora 21.00, Sala Mare

ZIC-ZAC  

un spectcol de Andrea Gavriliu rezemată de Ștefan Lupu

UNATC & Godot Cafe Teatru

Vineri, 16 octombrie 2015

Ora 17.00, Sala Mare

DAWN WAY

de Oleg Bogaev, regia Mihaela Lichiardopol

În distribuție: Cristina Dumitru, Raul Bastean, Raul Lăzărescu, Denis Hertz, Ștefan Roman, Răzvan Ciocoi, Ionuț Iova, Flavius Retea

Teatrul Național „Mihai Eminescu“ Timișoara

Ora 21.00, Sala Mare, publicul pe scenă

CEL MAI FRUMOS ROMAN DIN LUME

după un text de Larry Tremblay, regia: Alexandra Penciuc

În distribuție: Nicoleta Lefter și Ionuț Grama

UNTEATRU București

Sâmbătă, 17 octombrie 2015

Ora 17.00, Sala Mare

EŞTI UN ANIMAL, VISKOVITZ!

de Alessandro Boffa, regia Tudor Lucanu

În distribuție: Mădălina Ciotea, Reka Szasz, Vlad Bîrzanu, Olimpiu Blaj, Ciprian Nicula, Cătălin Asanache

Teatrul Anton Pann“ RâmnicuVâlcea

Ora 19.00, Sala Studio

FĂ TU PRIMUL PAS

de Jean- Claude Carrière, regia Andrei Munteanu

În distribuție: Raluca Aprodu și Marius Călugăriţa

Teatrul de Artă Bucureşti

Ora 21.00, Sala Mare

FĂ-MI LOC!

de Anthony Michineau, regia Radu Beligan

În distribuție: Marius Manole și Medeea Marinescu

Asociația „Inspira“ București

Duminică, 18 octombrie 2015

Ora 17.00, Sala Mare

VIZĂ DE CLOWN

de Saviana Stănescu, regia Alexandru Mihail

În distribuție: Nicoleta Lefter, Marius Damian, Alexandru Papadopol, Meda Victor, Ionuţ Kivu,

Relu Poalelungi

Teatrul Odeon, București

Ora 21.00, Sala Mare

13 TABLOURI CU OAMENI

adaptare liberă după A. P. Cehov, regia Alexandru Dabija

În distribuție: Ion Alexandrescu, Marian Negrescu, Dan Calotă, Cosmin Brehuţă, Cristi Naum, Valeriu Bâzu, Pompiliu Ciochia, Sorin Giurca, Adriana Rodica Negrescu, Monica Adelina Sfetcu, Simona Urs, Ana Nicolae, Cornelia Diaconu

Teatrul „Elvira Godeanu“ Târgu Jiu

Luni, 19 octombrie 2015

Ora 16.00, Sala Rotondă

LANSARE DE CARTE

Alexander Bibac, TRECERE

Ora 17.00, Sala Mare

THE HISTORY BOYS. POVEŞTI CU PARFUM DE LICEU

de Alan Bennett, regia Vlad Cristache

În distribuție: Mihai Dinvale, Radu Iacoban, Daniela Ioniţă-Marcu, Cristian Nicolaie, George Albert Costea, Alexandru Ion, Cezar Grumăzescu, Gabriel Costin, Mihai Conrad Mericoffer, Dan Clucinschi, Alexandru Voicu, Radu Mateucă

Teatrul Excelsior“ București

Ora 21.00, Sala Studio

9 DIN 10

de Ana Cucu Popescu, regia Leta Popescu

În distribuție:  Oana Hodade, Oana Mardare, Doru Mihai Taloş

Asociația Reciproca și Reactor de creație și experiment“ Cluj-Napoca

Ora 22.00, Sala Mare

AMINTIRI DESPRE DIVERTIS

Cu: Cristi Grețcu, Florin Constantin și Paula Chirilă

Spectacol independent

Marți, 20 octombrie 2015

Ora 17.00, Sala Mare

HOTEL PM

un spectacol de Andrea Gavriliu

În distribuție: Olga Török, Konstantin Keidel, Isolde Cobeţ, Daniela Török, Horia Săvescu, Radu Vulpe

Teatrul German de Stat Timişoara

Ora 22.00, Sala Mare, publicul pe scenă

COCKOŞI

de Mike Bartlett, regia Horia Suru

În distribuție: Rareş Florin Stoica, Fulvia Folosea, Ionel Mihăilescu, Vlad Nemeş

Teatrul ACT, București

Miercuri, 21 octombrie 2015

Ora 17.00, Sala Mare

FAZANUL

de Georges Feydeau, regia Alexandru Mâzgăreanu

În distribuție: Gabriel Răuță, Şerban Gomoi, Ion Haiduc, Cătălin Babliuc, Sorina Ştefănescu, Laura Vasiliu, Raluca Gheorghiu, Diana Roman, Ioana Calotă, Crenguţa Hariton, Alexandru Suciu, Alexandru Mike Gheorghiu, Liviu Chiţu

Teatrul „Nottara“ București

Ora 22.00, Sala Mare, publicul pe scenă

ANTISOCIAL

un spectacol de Bogdan Georgescu

În distribuție: Anton Balint, Cristina Blaga, Paul Bondane, Călin Roajdă, Alexandra Şerban,

Cristian Timbuş, Maria Tomoiagă

Teatrul Național „Radu Stanca“ Sibiu

 

Joi, 22 octombrie 2015

Ora 16.00, Sala Rotondă

LANSARE DE CARTE

Oltița Cîntec, TÂNĂRUL ARTIST DE TEATRU. ISTORII ROMÂNEȘTI RECENTE

Ora 17.00, Sala Mare, publicul pe scenă

PISICA VERDE

de Elise Wilk, regia Bobi Pricop

În distribuție: Dragoș Maftei, Ioana Corban, Alex Iurașcu, George Cocoș, Carmen Mihalache,

Camelia Dilbea

Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul“ Iași

Ora 21.00, Sala Mare

FESTIVITATEA DE PREMIERE

CONCERT NICU ALIFANTIS. (ZCH NEWS)

Articolul precedentŞtafeta veteranilor, predată la Turnul lui Ştefan
Articolul următor”Nocturna bibliotecilor”, la Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu”
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.