Festivalul de Teatru Piatra Neamţ – luni, 13 noiembrie

Festivalul de Teatru Piatra Neamţ propune publicului amator, luni, 13 noiembrie, trei spectacole de teatru şi un concert.

CALUL ALB Scurtă istorie a urii

De la ora 14:00, în Sala Mare („cu publicul pe scenă”, după cum precizează organizatorii), va avea loc spectacolul cu piesa „CALUL ALB Scurtă istorie a urii”, de Smaranda Nicolau, în regia Ioanei Păun. În distribuţie: Ilinca Manolache.

Pe jumătate cântec

De la ora 17:00, este programat, în Sala Studio „Corneliu-Dan Borcia”, spectacolul „Pe jumătate cântec”, de Cristina Bilciu (text/regie/scenografie/video). Interpretează („one-woman show”): Anda Saltelechi.

Familii

De la ora 20:00, în Sala Mare, va avea loc spectacolul cu piesa „Familii”, a Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu, de şi în regia lui Eugen Jebeleanu. Interpretează: Ioana Paraschiv, Ioana Cosma, Oana Marin, Vladimir Petre, Gabriela Pîrliţeanu, Ştefan Tunsoiu, Iustinian Turcu şi Claudiu Urse.

Ziua este completată de atelierele „Mişcare scenică” (la Rubik Hub) şi „Spectatorul critic” (la Teatrul Tineretului).

Seara, de la ora 22:00, la Clubul „Spot”, este programat spectacolul „Concert în 4”.

Interpretează: Ada Milea, Bobo Burlăcianu, Anca Hanu şi Cristi Rigman, adică „actori care devin personaje, cântă la instrumente de jucărie şi pretind că nu e pic de muzică în ceea ce fac”, după este descris spectacolul de către organizatori. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: Teatrul Tineretului)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...