Festival Internațional de Folclor la Târgu Neamț

festival tg

Administrația locală din Târgu Neamț își dorește să organizeze, pe 3 august, un festival internațional de folclor, cu sprijinul celor de la Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”. Festivalul Internațional de Folclor „Ceahlăul” este organizat, în perioada 4-7 august, și va fi la a XVI-a ediție. Atât primarul Daniel Harpa, cât și city-managerul Vasile Apopei au avut mai multe discuții cu directorul de la „Carmen Saeculare”, Carmen Nastasă, în care și-au arătat disponibilitatea ca acest festival internațional să aibă loc și la Târgu Neamț. În cele 15 ediții de până acum, festivalul s-a desfășurat doar la Piatra Neamț și Roman. Dar, începând cu ediția a XVI-a, una din zilele festivalului va avea loc și la Târgu Neamț. „Am purtat mai multe discuții, atât eu, cât și domnul primar Harpa, cu doamna director Carmen Nastasă, în care am pus la punct detalii de organizare a acestui festival și la Târgu Neamț. Ar fi păcat să nu profităm ca acest festival să aibă loc și la noi în oraș, mai ales că e un moment bun să ne promovăm zona din punct de vedere turistic. Noi ar trebui să asigurăm masă, cazare și transport. Acest lucru nu implică sume mari, dar chiar și așa o să ne gândim la eventuale sponsorizări, pentru a nu afecta bugetul local”, a declarat Vasile Apopei, city-managerul de Târgu Neamț. (C.T.S.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Ghidul autoexcluderii: Cum funcționează întreruperea accesului la jocuri

    Autoexcluderea îți permite să iei o pauză de la jocurile de noroc și...

    Neamț. Casă din satul Hoisești spulberată de flăcări

    Locuința unei familii din satul Hoisești, comuna Mărgineni, a fost distrusă în întregime...

    Botoșani. Aproximativ 25 000 de țigarete de contrabandă, confiscate în urma unor percheziții

    Polițiștii au confiscat aproximativ 25 000 de țigarete de contrabandă și 300 de...

    Sfânta Cuvioasă Parascheva – tradiții și obiceiuri

    Cuvioasa Parascheva a fost cinstită în Biserica Creștină strămoșească veacuri de-a rândul. Încă...

    Rochia aleasă spune mai multe despre tine decât crezi

    O rochie nu este niciodată doar o bucată de material cusut la două...

    Sistemul medical riscă să se blocheze în 2-3 săptămâni, avertizează ministrul interimar al Sănătății

    Fără o rectificare bugetară până la începutul lunii noiembrie, serviciile de ambulanță și...

    Vaslui. Accident la Negrești. O tânără a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară s-a...

    Șoferițe implicate în toate cele trei accidente raportate în Neamț. La Tașca, un tânăr este cel vinovat

    În toate cele trei evenimente rutiere raportate de polițiști în Neamț, între 9...

    Ștafeta Veteranilor Invictus a ajuns la Bacău. Militarii au preluat traseul roșu de la echipa din Vaslui

    Militarii Bazei 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu” au preluat, luni, Ștafeta...