Vajnicii liberali ai Neamțului – Cozmanciuc și Leoreanu – care ieri nu au votat pentru redeschiderea piețelor, sunt puși în continuare pe distrugere și prin colegii lor din administrația locală și județeană participă la demolarea parțială a Pieței Centrale din Piatra Neamț.

ciprian serban psdÎn cursul zilei de marți, 10 noiembrie, PSD a propus un amendament prin care piețele agroalimentare din toată țara să rămână deschise. Amendamentul a trecut de Camera Deputaților și acum așteptăm să vedem ce atitudine va avea președintele Klaus Iohannis, care trebuie să semneze pentru promulgarea noi legi sau nu!

Sper ca «marele» neamț să nu îi sacrifice pe români și să se opună redeschiderii piețelor! Dacă va refuza, vom avea o nouă dovadă, clară, că PNL servește intereselor străinilor, pentru că păstrează deschise supermarketurile în care se vând fructe și legume din import și zăvorăsc locurile în care producătorii români vindeau produse autohtone, roadele muncii mâinilor lor. Liberalii, sfidând realitatea și logica, susțin că piețele sunt focare de infecție cu virusul COVID-19, dar lasă deschise mall-urile și marile magazine, deși mai mari aglomerații sunt în incintele acestora.

Astăzi am văzut cum la Piața Centrală din Piatra Neamț, primarul, prefectul, oameni ai PNL, stabilesc ce demontează, ce pereți taie, ca să nu iasă din cuvântul superiorului de la București, Ludovic Orban“, a declarat Ciprian Șerban, candidat al PSD la funcția de deputat.

Nemțenii nu trebuie să uite că piața a fost construită de PSD și nu a fost clădită pentru a avea ce distruge peneliștii, niște incompatibili care refuză să guverneze pentru români. De un an, de la preluarea puterii, atitudinea liberalilor este o continuă bătaie de joc la adresa cetățenilor acestei țări. „Au închis spitale, școli și grădinițe, au blocat proiecte, au pus economia la pământ, acum pun mâna pe târnăcoape și distrug piețe!

Rușine, PNL! Lăsați țăranii să își vândă marfa și românii să simtă gustul fructelor și legumelor autohtone!“, a mai spus deputatul Ciprian Șerban.

Articolul precedent7 percheziții în Neamț, din 386 de descinderi ale DIICOT în toată țara
Articolul următorPolițist amenințat și atacat cu spray iritant, agresorul – arestat la domiciliu
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.