În luna octombrie, oriunde ne uităm pe cer vedem planete sau constelații, unele mai strălucitoare decât altele. Aceste fenomene fascinante ne atrag atenția și ne inspiră.
În luna octombrie, planeta Saturn se va putea observa în cele mai bune condiții. Duminică, 4 octombrie, Saturn va fi cel mai aproape de Pământ și va avea strălucirea maximă. Planeta se poate observa ușor cu ochiul liber, ca o stea destul de strălucitoare, chiar și din orașe. După lăsarea întunericului, planeta va fi vizibilă spre orizontul estic.
Observarea acestor fenomene ne poate ajuta să înțelegem mai bine universul în care trăim.
Ce putem observa pe cer, ziua și noaptea: fenomene astronomice
Cele mai importante evenimente din luna calendaristică octombrie sunt:
4 octombrie – Planeta Saturn la opoziție (planeta poate fi observată pe cer toată noaptea);
5 octombrie – Luna în conjuncție (alături de) cu planeta Marte (dimineața);
12 octombrie – Planeta Mercur la elongație estică maximă (seara);
21 octombrie – Maximul curentului de meteori Orionidele;
24 octombrie – Planeta Venus în conjuncție inferioară cu Soarele (invizibilă);
28 octombrie – Ocultația Lunii de către roiul deschis de stele Pleiadele (dimineața).
Triunghiul de vară, împreună cu stelele Vega, Altair și Deneb, se află sus pe cer seara, dar se apropie de orizont pe parcursul nopții.
Constelația Săgetătorul (Sagittarius) a apus, dar înspre sud se vede o stea mai strălucitoare: Fomalhaut, din constelația Peștele Austral (Piscis Austrinus). Spre sud-est devin evidente stelele ce fac parte din „cerul acvatic”, adică multe constelații care au legătură cu mările și oceanele: Vărsătorul (Aquarius), Peștii (Pisces) și Balena (Cetus). Acestea au nume frumoase, dar sunt destul de greu de identificat, deoarece sunt formate din stele slab strălucitoare.
„Lumina stelei ce-a apus/ Azi o vedem și nu e”…
La est de Fomalhaut, cam la aceeași înălțime deasupra orizontului, se află Deneb Kaitos, o stea mai strălucitoare din constelația Balena. Fomalhaut este o stea apropiată, iar lumina care ajunge acum la noi a fost emisă în urmă cu aproximativ 25 de ani. Lumina stelei Deneb Kaitos (Beta Ceti) are nevoie de aproximativ 96 de ani pentru a ajunge la noi.
Înspre zenit (punctul situat deasupra capului) dăm de constelația Pegas (Pegasus), calul înaripat, care conține un reper foarte ușor de identificat: Pătratul lui Pegas. Trei dintre stele sunt din constelația Pegas, iar una din Andromeda, formând un pătrat mare. Andromeda este unită de Pegas și se continuă înspre est. Acolo se întâlnește M31, Galaxia din Andromeda, cea mai apropiată galaxie mare vizibilă din emisfera nordică.
Înspre est se văd Pleiadele (sau Cloșca cu pui), un roi deschis de stele din constelația Taurul (Taurus). La nord-est de Andromeda se află constelația Perseu (Perseus) și, mai sus, Cassiopeia, constelații care ne reamintesc de iarnă. La est de Perseu, spre nord-est, se află o stea foarte strălucitoare: Capella, din constelația Vizitiul (Auriga).
Sursă: Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”
Angela Croitoru


