În urmă cu 15 ani am avut o întâlnire specială. Am cunoscut-o pe Felicia Afrăsiloaie-Jitianu, canotoarea originară din judeţul Neamţ (n. 16 ianuarie 1954, Podoleni), care, împreună cu alte 4 colege (Ioana Tudoran, Maria Micşa, Elisabeta Lazăr, Elena Giurcă), a adus prima medalie olimpică acestei discipline sportive. “Miracolul” s-a înfăptuit la JO de la Montreal, în 1976, când ambarcaţiunea de 4 +1 vâsle a României a cucerit medalia de bronz. Din 1999, nu am mai văzut-o niciodată, însă m-am întâlnit destul de des cu fiul ei, Constantin, profesor de informatică la LPS Piatra Neamţ şi Colegiul Tehnic “Gheorghe Cartianu”. În 1999, Felicia Afrăsiloaie-Jitianu mi-a încredinţat câteva gânduri pe care le voi reproduce în rândurile următoare. Emoţionată, mi-a mărturisit atunci că nu mai vorbise cu un ziarist despre marele succes, de 23 de ani. În anul 1976, a fost declarată, alături de colega sa de club, Elena Giurcă (decedată în 2013, la 67 de ani), cea mai bună sportivă a judeţului, iar la nivel naţional s-a situat pe locul al 10-lea într-un clasament întocmit de Asociaţia Presei Sportive din România.
Punctul de plecare
Felicia Afrăsiloaie-Jitianu a început canotajul în 1974, la vârsta de 19 ani, sub îndrumarea remarcabilei profesoare Garoafa Cantemir. Peste câteva luni a participat la selecţia la lotul naţional. “Nu ştiam ce-i canotajul. Mergeam cu sora mea la baza nautică de la Bâtca Doamnei. Doamna Garoafa m-a întrebat dacă vreau să fac canotaj şi aşa am rămas. Selecţiile pentru lot se ţineau primăvară. Îmi amintesc la perfecţie că eram 43 de sportive şi ca să se facă 6 serii a fost nevoie ca o parte dintre fete să se retragă. Am rămas 36 de concurente şi spre bucuria mea şi spre surprinderea celorlalţi, că eram începătoare, nu aveam cum să deprind tehnica specifică aşa de repede, am fost cooptată în lot. Eu am mers pe apă două luni şi jumătate în toamnă şi în primăvară cât am mai apucat. Am ajuns în finală şi m-am numărat printre cele 6 sportive alese. Ambiţia m-a caracterizat. Şi acum mi-a mai rămas un pic din această ambiţie, chiar dacă anii au trecut. Dacă-mi propun să fac ceva, fac!”.
A cincea la CM de la Nottingham
În anul 1975, Felicia Afrăsiloaie-Jitianu a luat startul la prima mare competiţie din carieră: CM din Anglia, unde s-a clasat pe locul al 5-lea cu echipajul de 4 +1 vâsle. Înaintea JO a participat la mai multe regate internaţionale triumfând în 6 dintre ele. ”Am tras în 1976 şi simplu şi 4 vâsle. Regatele au fost mai uşoare pentru că nu participau chiar toate ţările”.
Bronz la JO de la Montreal
JO de la Montreal s-au desfăşurat între 17 iulie şi 1 august 1976. Montreal (Canada) a obţinut dreptul de a organiza acest regal în mai 1970, în detrimentul oraşelor Moscova şi Los Angeles. Au participat 92 de ţări şi 6.028 de sportivi. Iată cum a descris ziaristul Romeo Vilara, cursa de 4+1 vâsle în care România a ieşit a treia. “Cursa de 4 vâsle cu cârmaci a fost singura, din cele patru la care au luat parte reprezentantele noastre, în care aşteptările au fost împlinite. O medalie de bronz a venit să răsplătească eforturile depuse de I. Tudoran, M. Micşa, F. Afrăsiloaie, E. Lazăr, E. Giurcă. Clasată a doua în serii cu 3:14, 86, după URSS, ambarcaţiunea noastră câştigă uşor în recalificări (3:27,48) şi-şi cucereşte dreptul de a evolua în finală alături de URSS, RD Germană, Cehoslovacia, Bulgaria, Danemarca. Fetelor noastre sorţii le-au rezervat culoarul 2. Confirmând în totul previziunile, schiful RDG (campion mondial în 1974 şi 1975) a dominat clar desfăşurarea finalei. A pornit extraordinar de tare şi fără emoţie şi-a menţinut poziţia fruntaşă până la capătul celor 1.000 m. În urma acestui schif s-au aflat, într-o bătălie crâncenă, Bulgaria, URSS şi România. Echipajul bulgar s-a aflat cea mai mare parte a distanţei pe locul secund, dar în final n-a mai găsit resurse pentru a menţine strocul ridicat de până atunci. Sovieticele, aflate de o bună parte a distanţei pe locul 3, l-au cucerit pe cel secund, iar româncele, de pe 4, au terminat pe locul 3”. (Montreal 1976 – Olimpiada Nadiei Comăneci).
Timp mai bun decât la 8+1
“Timpul scos de noi a fost mai bun decât aurul de la 8+1. După o luptă aşa de puternică n-am ştiut că am urcat pe podium. Ştiam când ne-au înmânat medaliile, dar nu-mi aminteam că am urcat pe podiumul de premiere. Mergând la finala de la caiac la băieţi, am întrebat de ce pe noi nu ne-a urcat pe podium. Toată lumea s-a uitat uimită la mine şi mi-a spus: Ba ai urcat!. Am mers în satul olimpic, am cerut caseta cu finala şi abia atunci am văzut că am urcat şi eu pe podium”, a spus Felicia Afrăsiloaie. Elena Giurcă şi-a amintit că, “Felicia era pur şi simplu să leşine în momentul festivităţii de premiere. Era emoţionată, dar şi la capătul puterilor. Toate componentele echipajului şi-au revenit după 2-3 zile. Felicia Afrăsiloaie este mezina ambarcaţiunii româneşti de bronz. E toată numai nerv şi ambiţie”. Cu doi ani în urmă, când două canotoare pietrene, Avram şi Chertic, deveniseră vicecampioane mondiale, o ambiţie nemaipomenită încolţise în ea şi iat-o obţinând un loc în schiful reprezentativ, confirmând speranţele. “Am vrut din tot sufletul să mă întorc fericită de la Jocurile Olimpice. Despre cursă ştiu că am tras cu o forţă pe care nu mi-o ştiam până atunci. Sosirea ne-a adus bucuria succesului, după care nu-mi amintesc nimic”. (Cristian Livescu, Ceahlăul, 14 august 1976)
Răsplata şi întâlnirea cu viitorul soţ
“Toată lumea a fost mulţumită. Pentru că am luat locul trei ne-au dat câte un Trabant la fiecare. Cine a luat aurul a primit o Dacie, iar argintul a fost răsplătit cu o Skoda. Din partea judeţului îmi e şi ruşine să vă spun ce am primit: un set de pahare în care nu am servit niciodată nimic”, a declarat medaliata cu bronz. Soţul Feliciei Afrăsiloaie, Costică Jitianu (decedat în 2013), a cunoscut-o când a venit să negocieze cumpărarea Trabantului. “Atunci am văzut-o pentru prima dată şi am aflat că această maşină a fost primită ca răsplată pentru bronzul de la JO. M-am hotărât să o iau şi pe ea de soţie. Am avut destule inconveniente. Prietenii noştri voiau s-o ţină mai mult în cantonament, să nu aibă copii, să nu stea prea mult acasă”. Peste un an, Felicia Afrăsiloaie-Jitianu a devenit vicecampioană mondială (4+1 vâsle) la Amsterdam şi vicecampioană balcanică (simplu), în Bulgaria. Anul 1978 a însemnat despărţirea de activitatea sportivă din cauza unui accident de maşină. “Amintirile nu se uită. Chiar dacă a fost greu, satisfacţiile sunt foarte mari. Poate, dacă nu aş fi avut ghinionul cu accidentul, făceam mai mulţi ani sport”, a spus cu regret Felicia Afrăsiloaie-Jiteanu.
Ana MOISE
“Afrăsiloaie – şefa de promoţie a antrenoarei Garoafa Cantemir, autoarea de drept a rezultatelor obţinute în ultimii ani de canotajul nemţean – rămâne un exemplu de ambiţie şi dăruire, a cărei forţă neobişnuită (“fenomenală” cum o consideră tehnicienii) a făcut ca numele ei să figureze permanent în lotul naţional şi olimpic”. (Ceahlăul, 7 ianuarie 1978)
