O femeie în vârstă de aproximativ 72 de ani a fost salvată de pompieri, joi seară, dintr-un apartament cuprins de flăcări, situat la etajul patru al unui bloc de locuințe de pe strada Aurorei, în municipiul Piatra-Neamț.
Potrivit informațiilor transmise de ISU Neamț, apelul la 112 a fost înregistrat la ora 22:55, iar la fața locului au intervenit echipaje din cadrul Detașamentului de pompieri Piatra-Neamț, cu două autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime, precum și o ambulanță SMURD. În sprijin au venit și echipaje ale IPJ și SAJ Neamț.
Ajunși la locul intervenției, pompierii au constatat că incendiul se manifesta cu flacără deschisă în interiorul unei camere, iar în apartament se afla o persoană. Cu ajutorul echipamentelor de descarcerare, salvatorii au pătruns în locuință și au evacuat femeia, care prezenta intoxicații cu monoxid de carbon și arsuri ușoare la nivelul scalpului. Aceasta a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD și a fost transportată ulterior la spital de către ambulanța SAJ.
Incendiul a fost localizat și lichidat înainte de a se extinde la restul locuinței, dar flăcările au distrus bunurile din camera în care a izbucnit focul. De asemenea, s-a acționat pentru evacuarea fumului din apartament. Din fericire, nu a fost necesară evacuarea altor locatari din bloc.
Cauza probabilă a incendiului a fost utilizarea necorespunzătoare a focului deschis în spații închise, mai exact o candelă lăsată nesupravegheată.
Recomandări de la ISU Neamț
Pentru a preveni astfel de incidente, pompierii nemțeni reamintesc populației câteva reguli importante:
„-asiguraţi-vă că lumânarea/candela este stinsă complet atunci când părăsiţi încăperea;
-nu amplasaţi lumânarea/candela aprinsă în apropierea materialelor combustibile (mobilier, perdele, cărţi, articole de îmbrăcăminte, draperii, hârtie etc.) ori în locuri unde pot ajunge copiii şi animalele, pentru a nu le răsturna şi a provoca incendii.
-asiguraţi-vă că lumânarea/candela se află în poziţie verticală şi că este fixată într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară fierbinte;
-aşezaţi întotdeauna lumânarea/candela pe o suprafaţă netedă, rezistentă la căldură;
-stingeți întotdeauna lumânarea/candela înainte de a o muta;
-nu adormiţi cu lumânarea/candela aprinsă”.
Denisa POPA
Foto: ISU Neamț