O tânără de 29 de ani, din Dragomirești, a fost reținută de polițiști, în ziua de 11 decembrie, sub acuzațiile de distrugere prin incendiere, violare de domiciliu, amenințare și violență în familie. Astăzi, ea va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, cu propunere de arestare preventivă.
Povestea, pentru care femeia riscă să ajungă după gratii, s-a întâmplat în seara de 10 decembrie, când s-a certat cu o vecină, în vârstă de 31 de ani, și a amenințat-o că-i dă foc la casă. Trei ore mai târziu, timp în care, cel mai probabil, a consumat alcool ca să-și facă curaj, femeia a incendiat fânăria din curtea vecinei. Iar când au sărit sătenii, să stingă focul, a încercat să-i oprească. Printre cei care voiau să dea o mână de ajutor la stingerea incendiului se afla și soțul piromanei, iar el a fost cel mai pedepsit, pentru că a luat bătaie, pur și simplu, de la propria-i nevastă furioasă.
În final, incendiul a fost lichidat de pompieri, dar focul a distrus 20 de tone de furaje, fânăria din lemn, care avea 40 mp, un adăpost de animale în suprafață de 12 mp și o magazie de lemne, care avea 16 mp. În mod firesc, întreaga pagubă ar trebui suportată de femeia războinică și răzbunătoare. (C.M.)