ambulanta 2017Vineri după-amiază, 15 decembrie, o femeie din Secuieni a ajuns în atenția medicilor de la urgență cu mai multe traumatisme. Ea mergea în spatele unei autoutilitare, pe șosea, așa cum este obiceiul în sate, când șoferul a început să dea cu spatele fără să verifice cu prea mare atenție oglinzile.

“Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un tânăr în vârstă de 23 de ani, din județul Bacău, conducea o autoutilitară, pe strada Principală, nu s-ar fi asigurat la efectuarea unei manevre de mers înapoi și ar fi surprins și accidentat o femeie, în vârstă de 72 de ani, din Secuieni, care se deplasa în spatele autoutilitarei.

Aceasta a fost condusă la o unitate medicală, pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.

În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, precizează IPJ Neamț.

A.C.

Articolul precedentA vrut să evite o autoutilitară și-a intrat într-un stâlp
Articolul următorAccident cu două victime într-o intersecție din Roman
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.