O femeie, în vârstă de 91 de ani, din Piatra Neamț, era să moară, din cauza lumânării pe care a aprins-o la culcare și care a provocat un incendiu. Flăcările au fost văzute de un locatar de la blocul de vizavi, situat pe Aleea Plaiului, în Mărăței. Omul a sunat la 112, la ora 4.51, în această dimineață, 11 decembrie. Mirosul de fum i-a trezit și pe locatarii din blocul cu incendiul, care i-au alertat și pe ceilalți vecini și cele 15 persoane au ieșit afară. Pompierii au ajuns cu 3 autospeciale și când au intrat în apartament, au găsit-o pe bătrână intoxicată ușor cu fum, după cum a precizat slt. Irina Popa, ofițerul de presă al ISU Neamț. Femeia a primit primul ajutor de la paramedici, dar nu a vrut să fie dusă la spital. Flăcările au afectat doar camera unde dormea aceasta și a fost stins rapid de militari, care au aerisit apoi cu motoventilatorul și casa scării, după care locatarii s-au putut întoarce în locuințe. (C.I.)
Acasă ACTUALITATE Femeie intoxicată în incendiu, 15 locatari evacuați dintr-un bloc, în Piatra Neamț