isu barca bistrita 02

Actualizare: În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că femeia găsită înecată este din Rediu și avea 49 de ani. Ancheta continuă în dosarul de ucidere din culpă, a mai precizat Dimitrie Mocanu, oficialul IPJ Neamț.

Actualizare: Corpul a fost adus la mal de militari și, din păcate, nu s-a mai putut face nimic. Manevrele de resuscitare au rămas fără răspuns.„Medicul de pe ambulanța SMURD-TIM a constatat decesul femeii de aproximativ 35 de ani, instalat de aproximativ două ore”, a declarat slt. Irina Popa, ofițerul de presă al ISU Neamț.

Corpul neînsuflețit a fost transportat la morgă pentru necropsia care urmează să stabilească exact cauza morții. Deocamdată, nu se știe cine este femeia, dar polițiștii continuă cercetările: „La prima examinare, pe corp nu au fost constatate urme vizibile de violență, urmând ca necropsia să precizeze cauza morții. În cauză continuă cercetările pentru stabilirea identității persoanei în cauză și a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a declarat Dumitru Mocanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț. Polițiștii au deschis un dosar de moarte suspectă. 

****Știre inițială****

În această dimineață, 5 septembrie, pompierii au fost chemați să salveze o femeie care, din primele informații, s-ar fi aruncat în râul Bistrița, la Costișa. În jurul orei 9.30 s-a cerut ajutor la 112 și la locul solicitării au fost trimiși pompierii de la Detașamentul Piatra-Neamț cu o barcă. Vom reveni cu detalii.

C.I.

Articolul precedentȘase localități în topul infectărilor Covid, cu o săptămână înainte de începerea școlii
Articolul următorVideo. Incendiu de noapte la Ghindăoani