Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Neamţ au dat informaţii preţioase, în baza unor investigaţii, autorităților germane, care au pus în executare două mandate de pedeapsă cu închisoarea. Este vorba despre doi cetățeni români, un bărbat în vârstă de 47, din județul Iași și o femeie de 48 de ani, din localitatea Pângărați, urmăriți la nivel național și internațional. Aceştia erau condamnaţi de Tribunalul Iași la o pedeapsă privativă de libertate de 8 ani, 6 luni şi 20 zile, bărbatul şi 6 ani de închisoare, femeia. Cei doi au fost cercetaţi şi condamnaţi în două cauze penale distincte pentru comiterea infracțiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori.

ciocan judecator 1“În perioada 2011-2013, femeia din Pângăraţi, în mod repetat, a exploatat, prin constrângere fizică şi psihică şi profitând de starea vădită de vulnerabilitate, mai multe persoane vătămate minore şi majore să practice prostituţia pentru a obţine foloase patrimoniale condamnatei în cauză. De asemenea, în perioada 2014-2015, bărbatul în cauză împreună cu o altă femeie, a racolat 3 femei din municipiul Iași, pe care le-a transportat în Grecia și Germania, unde   le-a exploatat prin obligarea la practicarea prostituției. Informațiile privind localizarea exactă a persoanelor urmărite au fost transmise operativ autorităților germane de către Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț“, precizează agent Georgiana Moşu, purtător de cuvânt al IPJ Neamţ.

Ei au fost dați în urmărire națională și internațională pentru că se sustrăgeau executării sentinței și au fost localizați, recent, pe teritoriul Germaniei. Pe 31 iulie, femeia a fost extrădată și încarcerată în Penitenciarul Rahova, în cazul bărbatului, procedurile de extrădare sunt în derulare. Localizarea persoanelor urmărite s-a realizat cu sprijinul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române. Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. (Angela CROITORU)

Articolul precedentTineri bănuiţi de tâlhărie, reţinuţi de poliţiştii nemţeni
Articolul următorCOD GALBEN Instabilitate atmosferică în Regiunea Nord-Est
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.